Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 august 2021

POPAS ÎN „TIMPUL DINTRE VALURI DE LUMINĂ”


052

(Poeme de Doina Drăguţ)

Aparent eliptic, titlul acestui volum de versuri pare indescifrabil. Care timp? Este normal să ne întrebăm: trecut… prezent… viitor? Dar eu ştiu bine că poeta este foarte consolidată pe cariatidele unor matematici superioare. Nu sunt, deci, surprins că ne pune în faţa unor ecuaţii poetice cu infinite necunoscute. Remarcabilă este, în buchetul lirico-abscons, armonia proporţiilor, fenomen semnalat şi de netăgăduiţii filozofi antici – final rezultant din anumite restricţii care ordonează legile fundamentale ale existenţei. Doamne… ce frază abracadabrantă am comis!!!
Poeta ne previne (pe undeva) că la fundamentul universului stau mereu legi mecanice şi geometrice. Lângă ştiinţificii timpurilor, fascinaţi de supremaţia numerelor, vine, în mileniul nostru, de se aşează, şi poeta-filozof-matematician DOINA DRĂGUŢ. Conviva noastră co-planetară se sprijină bine şi colegial pe Pitagora şi Euclid, care au afirmat că „mai întâi a fost Numărul”. Aşa cum Platon defineşte proporţia şi aplicarea ei, tot aşa şi Doina Drăguţ îşi echilibrează scriitura pe aceste coordonate consfinţite. Nu exemplific cu versuri, fiindcă ar trebui să înşir tot volumul. Dar vine laboriosul Leonardo da Vinci, care afirmă, fără echivoc, că „proporţia poate fi regăsită nu numai în numere, ci şi în sunete, intervale de timp şi lucruri.” Între aceste cariatide certe, inimitabile, de rezistenţă se leagănă şi poezia Doinei Drăguţ. Condeiul meu, liric prin excelenţă, galopează dezinvolt şi prudent printre „necunoscutele poetice” ale cărţii, simţind cert că există soluţii pentru rezolvarea acestor ecuaţii poetice.
Deci, deschid volumul „Timpul dintre valuri de lumină”, pentru a arăta, faptic, felul în care poeta îl conturează pe „cel ce locuieşte/ între două ţărmuri” şi care „răsturnând cu umbra/ în goluri forme/ se împiedică-n lumină”. Eliptic… nu? Vi se pare…
În poemul „ropot de lumină” nu ţopăie şi nu ovaţionează nimeni: „în duioasa-ntindere/ spre orizont/ se desfac în ramuri/ braţe intuind izvoare-n adâncimi/ ameţitoare”. Sau în „întoarceri”: „aventuri imaginare/ de întoarceri/ mă lipsesc de timpul/ care-a fost”. Versurile sunt centrate, cu fond muzical neauzit, precum în enunţul unor ecuaţii, adesea, uimitor. Sunt – printre versuri – şi le auziţi, dacă vreţi, unele implozii. Fiindcă… v-au spus vreodată poeţii că pe faţa invizibilă a Lunii mai există vulcani în erupţie? Priviţi în craterele minţii şi vă veţi dumiri…
Ilustraţiile cărţii vin, şi ele, prin culorile lor aparent statice, astfel întregind volumul, aparent, în popas…
La pagina 31 – „Pasărea cerului” ne spune că „îndepărtarea de timp/ spre niciun fel/ de plutire/ concentrează/ împrejurul”. Ei?!? La pagina 57, lângă desenul unei frunze-multifrunză, poeta cade în „neputinţa cuprinderii” şi spune: „strângem lucruri/ fără să ne fie/ de folos”. Nici vorbă aici despre pesimism sau fatalism. În penultimul poem din volum, trudnica poetă ne pune în faţă opinia ei – cu putere de axiomă: „indiferent la faimă/ şi câştig/ încearcă să răspundă/ fără conţinut/ la o întrebare/ goală// şi nutreşte gândul/ de a-şi afla/ limanul”… Aici, v-o spun, cu de la sine putere, că femeile mestecă uneori în ibric şi cu mâna cealaltă!…
Înaintea Cuprinsului, la pagina 86, un desen splendid ne invită la un voiaj sau la un popas: un cal, venit din poveste, şi o cosânzeană… cu minijupă, care nu-i alta decât POETA noastră!
Toate poemele din volumul-bijuterie sunt aidoma unor ii olteneşti, fără nasturi sau belciuge şi catarame, simple şi pure, cântând din inul, sau cânepa, sau bumbacul matricelor lor.
Dar unde sunt numerele despre care spuneam că poartă în ele ideile de simetrie? Căutaţi-le şi le veţi afla…
Ar mai trebui spus, dar fără ton de reproş, că poeta Doina Drăguţ sfidează ortografia actuală – impusă. Şi bine face! Trei ori Trei fac Nouă, fără virgulele sau apostroafele scălâmbe şi de prisos.
Când a desenat cercul, Michel Angello nu a precizat şi de ce este acesta perfect şi rotund… Invitaţie la meditaţie…
Aşa şi aceste mini-macro poeme. Poeta cântă, te descântă şi te invită printre tainele ei… ca printre anumite ecuaţii cu mai multe necunoscute, în care dumneata, domnule X, vii şi găseşti o mulţime de rezolvări.
Vă avertizez că versurile în care mă involv nu sunt pentru recitat public şi n-au nevoie de aplauzele nimănui.
Înainte de a semna îl laud pe lectorul de carte Petre Gigea Gorun, pe graficiana… tot Doina Drăguţ… şi laud, în mod deosebit, Editura Fundaţia „Scrisul Românesc”, din Craiova, care ne-a oferit această gata şlefuită perlă literară.
Şi…, cu dreptul meu de a fi, o aşez pe poeta olteancă Doina Drăguţ alături de marele Barbilian, în aula poeziei atât de necessaria est, a acestui mileniu, probabil… recuperabil.
Nu-mi forţez eu mâna sau creionul, dar cred că dacă i-aş fi citit acest vlăstar de poezie lui Brâncuşi, maestrul şi-ar fi repezit barda în vreo buturugă a vremii şi ar fi zis: Măi… poezia aceasta este cu adevărat cuminţenia pământului…
George Filip
Octombrie – 2014, la Montreal

Poți comenta aici

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Vitralii