„Politica nu are ce căuta în școli”


• susține Andra Bică, noul inspector școlar general pe Vâlcea

Prima conferință de presă a primului șef de învățământ vâlcean, participant la concursul pe post, luat pe drept, fără sprijinul vreunui partid politic, s-a derulat ieri, 2 aprilie. Andra Bică, noul inspector școlar general al IȘJ Vâlcea, consideră că politica nu-și are locul în domeniul educației: „Am participat la concurs fără vreo reco­man­dare a vreunei organizații politice. A fost un concurs apolitic, aș putea spune. Au fost cazuri când au câști­gat, de prin alte județe, oameni care nu erau la Putere, ci în Opoziție. Ministerul Educației a organizat un concurs corect. Politica nu are ce căuta în școli. În sfârșit, pot spune, că s-a ținut cont de studii, de profe­sio­nalism”.
Pe lângă alte obiective propuse, Andra Bică își dorește să crească promovabilitatea la Evalua­rea Națională și Bacalaureat, dar în modul cel mai corect. Reamintim cititorilor că, luna trecută, Andra Bică, pe atunci director al Casei Corpului Didactic, a participat la concursul pentru funcția de inspector școlar ge­neral pe Vâlcea, avându-l drept contra­can­didat pe Ion Gherghinaru, fost șef al învățământului vâlcean. A câștigat concursul, iar pe 25 martie a.c. a venit și numirea sa în funcție.