Poliția, la datorie


Tânăr din Roșiile, fără permis la volan
Penultima zi a lunii iunie s-a dovedit cu ghinion pentru un tânăr de 29 de ani domiciliat în comuna Roșiile. În după-amiaza de 29 iunie, acesta a condus pe DJ676 din localitate un autove­hicul, deși nu avea permis de conducere. În urma unui control de rutină, oamenii legii l-au identificat la volan pe tânărul în cauză.

Mașina pe care o conducea nu era înmatriculată!

Pe lângă faptul că nu deținea permis de conducere, în urma controlului efectuat, oamenii legii au mai stabilit că mașina condusă de tânăr nu era înmatriculată și înregistrată. Pentru faptele sale, șoferul de ocazie s-a ales cu dosar pentru săvârşirea mai multor infracţiuni, prevăzute şi pedepsite de art. 334, alin. 1 şi art. 335, alin. 1 din Codul Penal.

Minor din Zătreni, cu mașina pe drumurile publice
Pe 30 iunie, în jurul prânzului, polițiștii din comuna Zătreni au avut surpriza să descopere în plin trafic, chiar pe Drumul Național 67 B, o mașină condusă de un minor. Conform datelor transmise de polițiștii vâlceni, tânărul Ionuț C., în vârstă de 17 ani, cu domiciliul în comuna Zătreni, se afla la volanul unei mașini când a fost oprit de către oamenii legii pentru un control de rutină. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit și faptul că autovehiculul condus nu era înmatriculat.

Cum a fost pedepsit minorul?

După ce au constatat cele două infracțiuni grave la legea circulației rutiere, polițiștii au aplicat măsurile de rigoare. Pentru faptele sale, pe numele minorului a fost întocmit dosar de cercetare penală. El urmează să fie cercetat și tras la răspundere pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute şi pedepsite de art. 334, alin. 1 şi art. 335, alin. 1 din Codul Penal.

Bărbat din Crețeni – fără permis, la volan
În aceeași zi, tot în jurul prânzului, polițiștii rutieri din municipiul Drăgășani s-au ales cu un „mușteriu”. Ei au descoperit în trafic un bărbat cu vârsta de 39 ani, domiciliat în comuna Crețeni, care se urcase la volanul mașinii deși nu deținea permis de conducere. Bărbatul a fost oprit pentru un control de rutină pe strada Gării din municipiul Drăgășani. Șoferul de ocazie s-a ales cu dosar penal după ce, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii drăgășăneni au constatat că acesta nu deținea permis de conducere.