Poetul în rugăciune


Primesc, din cea de-a doua Capitală a României – Chişinău – de la poetul Traian Vasilcău, recentul său volum de versuri, „Sfeşnic în rugăciune”. Sunt impresionat de câtă credinţă în Dumnezeu şi-n pământul ţării pulsează în această carte şi-n autorul ei – ca, de altfel, în majoritatea confraţilor basarabeni. Este tuşa filosofică evidenţiată şi de către regretata universitară Irina Mavrodin, în succinta postfaţă. Ea porneşte de la ideea că poetul acţionează „ca un demiurg, sau, mai exact spus, ca un orgolios demiurg, care rivalizează cu Demiurgul Atotputernic, cu Dumnezeu adică, înfruntându-l pe acesta”. Citind poeziile (nu toate, desigur) în această cheie, gândul mi-a călătorit spre celebra frescă „Lupta lui Iacob cu Îngerul”, zugrăvită de către cel mai mare pictor romantic francez, Eugéne Delacroix, pe peretele Catedralei Saint-Sulpice din Paris. Şi sunt destule exemple, în acest sens, în carte. Aleg câteva: „S-a profeţit Lumina. Pot să fiu / Ce n-am fost încă-n veacul moştenit / Şi-n templul de smerenie zidit / A treia zi din moarte pot să-nviu”; „Viaţa şi moartea merg la braţ / Tristeţea mea – cu bucuria / Prin crângul psalmilor, vecia / Mă buciumează cu nesaţ”; „Tot crezând că am de toate / Am ajuns că n-am nici moarte”; „Maşinile cu taine să urce-n bolţi mereu / Şi să n-aud în mine cum cade Dumnezeu”.
La o privire mai atentă, îţi dai seama că această viziune este înşelătoare. Că este, de fapt, un prag spre adevărata, supremă mântuire. Concluzie la care ajunge şi Irina Mavrodin, citând: „Am totul cât te am pe Tine, Doamne / Şi n-am nimic dacă Te părăsesc / Câmpii de lumânări nesecerate / În ochii-mi duc şi tot Te preaslăvesc”. La care adaug şi eu, din acest proaspăt „Sfeşnic în rugăciune”: „De dinainte de-a mă fi născut / Inima Domnului m-a cunoscut”; „Spre Tine, Doamne, fruntea mea se-nalţă / Şi trupu-mi în genunchi stă doborât”; „La uşa care dă spre Dumnezeu / Înfrigurat stă plâns numele meu”; „Raza-Ţi atinge / inima mea / Simt cum se stinge / Noaptea cea grea”; „Pe creanga inimii au înflorit / Cuvintele în care Te gândesc”.
Volumul mai cuprinde frumoase poezii închinate iubirii, mamei, naturii, pământului natal. Un poem deosebit este consacrat lui Grigore Vieru, din care citez o strofă edificatoare: „O, el e-un crin pe care-l scapă cerul / Rugându-ne să i-l întoarcem cânt / Deschideţi geamul, a-nflorit Vieru / Frumos ca un poem doinit de vânt”.
Ion Andreiţă

Posting....