Personajele lui Slavici, Rebreanu și Preda, în atenția elevilor la Bac


Astăzi, s-a desfășurat proba scrisă la Limba și literatura română din cadrul Bacalaureatului, iar în atenția absolvenților clasei a XII-a s-au aflat personajele lui Ioan Slavici, Liviu Rebreanu și Marin Preda. La profilul real, elevii au avut de caracterizat un personaj dintr-un text narativ aparținând lui Slavici sau Rebreanu, în timp ce la profilul uman, trebuia scris despre relația dintre două personaje din „Moromeții” de Marin  Preda.
Elevii de la real au fost împărțiți în două tabere: cei care au tratat ușor subiectul și cei acre nu se așteptau la una din cele două opere, fapt pentru nici nu s-au sinchisit să scrie un rând. Aceștia din urmă sperau să obțină o notă de 6. La Uman, lucrurile au stat mult mai bine, deoarece majoritatea elevilor au găsit subiectul ușor, așteptându-se la note de la 8 în sus. Totodată, pașii celor mai mulți elevi intervievați se vor îndrepta către Academia de Poliție din București, Academia Militară  – fie Sibiu, fie București și unitatea de subofițeri din Câmpina. Alte păreri au vizat: Facultatea de informatică din cadrul Universității „Lucian Blaga” Sibiu, facultățile de Medicină și cea de Sport, tot de la Sibiu.
Pe 28 iunie, va avea loc proba obligatorie a profilului, pe 30 iunie – proba la alegere a profilului, pe 5 iulie se vor afișa rezultatele, se vor face contestații, se vor corecta, urmând ca pe 10 iulie să fie afișate rezultatele finale.