Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

30 septembrie 2020

Permisul auto nu mai este pentru toată lumea! Un proiect de lege va face examenul mult mai dificil


• trei probe practice și una teoretică, toate eliminatorii, vor da mari bătăi de cap cursanților
Parlamentarul social-democrat Florin Gheorghe a depus la Camera Deputaților un proiect de lege care, în mod cert, nu va fi deloc pe placul tinerilor dornici de a obține cât mai rapid posibil permisul de conducere. Dacă măsurile prevăzute în proiectul social-democratului vor ajunge într-o lege atunci chiar vom putea spune că permisul auto nu mai este pentru toată lumea.
Concret, examenul pentru obținerea permisului auto va consta în patru probe, toate eliminatorii, spre deosebire de cele două din prezent. Parlamentarul propune ca, pe lângă testările teoretice și practice din prezent, să fie adăugate două noi probe: traseu pe timp de noapte și condusul în poligon. Ce e drept, deși nu pe placul multora dintre aspiranții la statutul de șoferi, măsura despre care vorbim va scoate, teoretic vorbind, șoferi mai bine pregătiți. Totuși, ca un dezavantaj major, aceeași măsură va prelungi substanțial timpul în care se va putea obține un permis de conducere. Și asta în condițiile ideale în care cursantul trece cu brio, succesiv, toate probele!

Cum motivează parlamentarul necesitatea probelor suplimentare?

Chestionat de reprezentanții presei pe marginea proiectului de lege pe care l-a depus în Camera Deputaților, parlamentarul PSD a oferit câteva răspunsuri destul de pertinente. Deputatul a precizat că, dacă măsurile propuse de el vor deveni text de lege, viitorii șoferi vor fi mai bine pregătiți, iar numărul accidentelor din țara noastră va scădea.
„Am propus ca probele de examinare pentru obţinerea permisului să fie în număr de patru şi nu două, așa cum se întâmplă în prezent. Pentru a obţine permisul de conducere, vor fi obligatorii proba teoretică şi trei probe practice. Mă refer aici la proba de condus în poligon, proba practică de traseu în localitate şi proba practică pe timp de noapte. Sunt convins că şi colegii mei parlamentari vor conştientiza importanța unei asemenea modificări legislative și că ea va deveni cât mai curând lege”, a declarat deputatul Florin Gheorghe.

Etichete: , , , ,

Alte articole de la Actualitate