Periplu printre basmele țărilor nordice


Școala Gimnazială „Anton Pann” și Biblioteca Județeană „Antim Ivireanul” au organizat o inedită acțiune destinată promovării basmelor din literatura străină în rândul elevilor vâlceni. Sub denumirea „Periplu printre basmele țărilor nordice”, elevii clasei a VII-a D de la unitatea școlară mai sus amintită, însoțiți de profesoara Elena Camelia Ghiță, au descoperit fantasticul univers al poveștilor din nordul Europei. Ar mai fi de amintit faptul că întâlnirea la care facem referire s-a desfășurat în cadrul proiectului educațional „Cartea, universul cunoașterii”, ce se derulează pe parcursul actualului an școlar.