Pentru europarlamentare și referendum, Se votează cu aceeaşi ştampilă pe buletine de vot separate


Recent, Guvernul a modificat, prin ordonanță de urgență, Legea nr. 3/2000 privind organizarea şi desfăşurarea referendumului, având în vedere că, la finele acestei săptămâni, odată cu alegerile europarlamentare, are loc și referendumul pentru Justiție. Iată care sunt cele mai importante modificări: „Articolul 151 se modifică și va avea următorul cuprins: «Art. 151. – (1) În situaţia în care referendumul naţional are loc la aceeaşi dată cu alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, alegătorii votează în aceleaşi secţii de votare, în același interval de timp, cu aceleaşi ştampile cu menţiunea VOTAT, pe buletine de vot separate, prezenţa la vot fiind consemnată pe liste electorale distincte pentru cele două tipuri de scrutin. (2) În situația prevăzută la alin. (1), alegătorii pot opta să își exercite dreptul de vot numai pentru un singur tip de scrutin sau pentru ambele scrutine. (3) În cazul în care alegătorul care se prezintă la vot la o secție de votare din țară optează pentru participarea la un singur tip de scrutin, preşedintele biroului electoral al secţiei de votare sau membrul desemnat de către acesta va bara, în prezenţa alegătorului, cu o linie orizontală, rubrica destinată semnăturii din lista electorală permanentă aferentă tipului de scrutin pentru care nu a optat. (4) În situația prevăzută la alin. (1), pe actul de identitate al alegătorului se aplică o singură dată ştampila cu menţiunea VOTAT şi data scrutinului sau, după caz, un singur timbru autocolant cu menţiunea VOTAT şi data scrutinului, conform modelului aprobat pentru alegerile care se organizează la aceeași dată cu referendumul național. (5) În situaţia prevăzută la alin. (1), organizarea şi desfășurarea referendumului naţional, atribuțiile care revin autorităților publice, precum și procedura de votare se realizează cu aplicarea corespunzătoare a prevederilor legale privind alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz. (6) În situaţia prevăzută la alin. (1), operaţiunile necesare organizării şi desfășurării referendumului naţional sunt îndeplinite de organismele electorale constituite pentru alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz. (7) În situaţia prevăzută la alin. (1), hârtia necesară pentru tipărirea buletinelor de vot și tipărirea buletinelor de vot pentru referendumul naţional se asigură potrivit prevederilor legale aplicabile alegerilor pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerilor pentru Preşedintele României, alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerilor pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz. (8) În situaţia prevăzută la alin. (1), primarii vor asigura urne de vot distincte pentru fiecare scrutin. (9) În situaţia prevăzută la alin. (1), observatorii şi reprezentanţii mass-media acreditaţi să observe desfăşurarea votării la alegerile pentru Senat şi Camera Deputaţilor, alegerile pentru Preşedintele României, alegerile pentru membrii din România în Parlamentul European sau alegerile pentru autorităţile administraţiei publice locale, după caz, au dreptul să observe şi operaţiunile specifice referendumului național. (10) În situaţia prevăzută la alin. (1), Guvernul stabilește prin hotărâre măsuri pentru organizarea și desfă­șu­rarea referendumului național cu aplica­rea corespunzătoare a prevederilor legale aplicabile alegerilor care se organizează la aceeași dată cu referendumul național”.