Pentru că nu am fost cuminți, starea de alertă a fost iar prelungită


Guvernul a prelungit starea de alertă cu încă 30 de zile. Astfel, începând cu data de 9 noiembrie 2021, s-a prelungit cu 30 de zile starea de alertă pe întreg teritoriul ţării, instituită prin Hotărârea Guvernului nr. 394/2020 privind combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.
Proiectul de hotărâre nu aduce schimbări privind restricțiile de pandemie. Măsurile aplicabile în prezent sunt cuprinse în HG 1130/2021, dar şi în HG 1161/2021. Certificatul verde rămâne obligatoriu pentru a avea acces la majoritatea activităților. Centrele și parcurile comerciale rămân în continuare deschise doar pentru persoanele care dețin certificatul verde. Activitatea de cazare în structurile de primire turistice la fel este permisă doar pentru cei vaccinaţi sau trecuţi prin boală.
„Amintim că accesul persoanelor, cu excepția angajaților, a participanților în cadrul procedurilor judiciare, disciplinare, contravenționale, administrativ-jurisdicționale și a celor administrative din motive de ordine și siguranță publică, a persoanelor care necesită servicii medicale și prestații sociale, precum și a persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, în incintele instituțiilor publice centrale și locale, regiilor autonome și operatoriilor economici cu capital public este permis doar celor care:
• fac dovada vaccinării împotriva Coronavirusului și pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare;
• prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR (nu mai vechi de 72 de ore)
• prezintă rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid (nu mai vechi de 48 de ore)
• se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi și a 180-a zi ulterioară confirmării infectării Coronavirus”, au reamintit autoritățile centrale.
Sursă foto: Arhivă