Pentru ca cetățenii să nu mai umble din ușă-n ușă, „Birou unic” la Gușoeni


Primarul Nicolae Concioiu (foto) de la Gușoeni are în plan realizarea unui „Birou unic” în cadrul administrației locale, pentru ca cetățenii să fie informați și sprijiniți rapid în rezolvarea problemelor. „Am ajuns la concluzia că cetățeanul trebuie servit cu promptitudine și trebuie să fie și informat asupra situației sale financiare, privind taxele și impozitele. Astfel, cetățeanul nu se va mai plimba dintr-un birou în altul, ci va primi toate informațiile dintr-un singur birou”, declară edilul Concioiu.
„Spațiile au fost amenajate în vara acestui an, iar zilele acestea realizăm dotările și mobilier și aparatură IT. Vreau să vă spun că toate calculatoarele vor fi conectate la un ecran de mari dimensiuni, unde persoanele în special vârstnice să vadă informațiile care le privesc”, a mai spus Concioiu.