Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

29 octombrie 2020

Pentru al patrulea an consecutiv, Trofeul „Inu Bănacu” rămâne în Bărbăteşti


• Canicula i-a obligat pe organizatorii Memorialului „Inu Bănacu” să aducă startul competiţiei încă de la ora 9.00
• inaugurarea noii baze sportive a fost întârziată de lipsa porţilor
Sâmbătă dimineaţă, Bărbăteştiul a găzduit o nouă ediţie a Memorialului „Inu Bănacu”. Ajuns la al patrulea an, turneul a aliniat la start pe AS Bărbăteşti, Forestierul Romani, Old Boys Bărbăteşti şi Viitorul Buneşti. Gândită iniţial să fie momentul ideal pentru inaugurarea noii baze sportive, competiţia s-a ţinut, până la urmă pe vechiul şi chinuitul teren din Bodeşti. Motivul este unul cât se poate de mioritic: lipsa porţilor de la noul stadion! În ciuda supărării cauzate de acest episod jenant, primarul Constantin Bănacu n-a ezitat să intre pe teren chiar şi la aproape 35 de grade. Din păcate, echipa veteranilor din care a făcut parte a fost învinsă în ambele meciuri, terminând competiţia pe ultimul loc. Pentru al patrulea an consecutiv, trofeul „Inu Bănacu” le-a revenit băieţilor de la AS Bărbăteşti. Aceştia au terminat prima partidă ,cu Buneştiul, la egalitate: 1-1 numai după loviturile de departajare, putând accede în marea finală, unde s-au distrat cu „pădurarii” de la Romani, scor 6-0. Conform tradiţiei, organizatorii au oferit premii tuturor echipelor participante: cupe, medalii, diplome,mingi de fotbal şi un rând de echipament original trupei învingătoare.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Sport