Pe seama incendiilor de la groapa de gunoi din Măldărești, Nervi întinși la Prefectură


Nicio ședință de Colegiul Prefectural nu începe fără ca prefectul să constate dacă au fost luate măsuri privind anterioara întâlnire. Așa și zilele trecute când, la Prefectură, reprezentantul Guvernului în teritoriu a scos la raport șefii DSP Vâlcea și ai Gărzii de Mediu privind incendiile de la groapa de gunoi din Măldărești. Directoarea DSP Vâlcea, dr. Lorena Mărăgritescu, a lipsit de la ședință, fiind trimis un alt reprezentant al instituției. Acesta știa doar de deplasarea a două angajate ale DSP Vâlcea la Măldărești, dar nu știa și ce anume au constatat, răspuns care, bineînțeles, l-au enervat pe prefectul Florian Marin. Și ca lucrurile să fie și mai perfecte, actuala șefă a Gărzii de Mediu, Monica Fusescu, întrebată dacă a făcut verificări privind măsurile impuse ulterior, a răspuns că încă nu. Clar că astfel de răspunsuri au întins la maxim nervii prefectului care este gata oricând să ajungă la Parchet pentru a se constata dacă directorii factorilor de răspundere și-au făcut sau nu datoria, dar să le specifice și mai marilor șefi ai directorilor de la Vâlcea dacă e corect așa cum procedează aceștia.
Pe de altă parte, șeful Agenției Județene de Mediu Vâlcea, Alin Voicescu, a declarat că, în urma analizelor făcute la fața locului, aerul din zonă nu este toxic pentru cetățeni. Totuși, situația incendiilor trebuie lămurită, fiind luate în calcul două chestiuni: fie deșeurile se autoaprind, fie vorbim de o mână criminală. Tocmai de aceea, și-n acest caz, Parchetul, la sesizarea prefectului, va stabili cum stau lucrurile.