Pauza competițională vine cu Șapte meciuri amicale pentru municipali


Ziua de luni a adus pentru jucătorii de la CS Municipal Râmnicu Vâlcea primele antrenamente, dar și primele griji serioase. Conform informațiilor prezentate de conducerea clubului râmnicean, fotbaliștii pregătiți de antrenorul Alexandru Pelici vor avea salariile reduse cu 25% începând cu luna ianuarie. Chiar dacă cei mai mulți dintre municipali au fost de acord cu această măsură coercitivă aplicată de conducere, știind că, în mare parte, vina le aparține pentru rezultatele modeste înregistrate în prima parte a sezonului, unele contracte urmează să fie renegociate. Ne referim aici la contractele atacanților Christian N’Kongue și Ion Coman. Referitor la această situație, președintele Bogdan Medrea (foto jos) a declarat că, cel mai probabil, ele vor fi reziliate de comun acord cu jucătorii.
Tot cu prilejul conferinței de presă organizată luni, conducerea de la CS Municipal a făcut cunoscute și datele de disputare a meciurilor de pregătire. Astfel, până în acest moment se știe că elevii lui Alexandru Pelici au programate șase partide amicale. Pentru a doza efortul jucătorilor, oficialii vâlceni au decis ca primele partide să fie mai lejere, în compania unor echipe din eșalonul al treilea. Abia apoi, în ultimele săptămâni ale pauzei competiționale, ritmul de pregătire al jucătorilor va crește, ei urmând să susțină alte partide de verificare, cu adversari mai puternici. Astfel, conform spuselor președintelui Bogdan Medrea, datele de disputare și numele adversarelor din primele meciuri de verificare sunt următoarele: 28 ianuarie – SCM Pitești, 30 ianuarie – Atletic Bradu, 4 februarie – FC Olt Slatina, 7 februarie – Pandurii 2 Târgu Jiu, 11 februarie – FC Olt Slatina, 14 februarie – Minerul Motru și 21 februarie – SCM Pitești.

Cantonament la propriul stadion
Aflată sub „umbrela” insolvenței, echipa din Parcul Zăvoi nu traversează cea mai bună perioadă a sa, fiind nevoită să reducă la maxim cheltuielile. Tocmai de aceea, pentru a mai primi o „gură de oxigen” din punct de vedere financiar, oficialii clubului râmnicean au stabilit ca în această pauză competițională să se renunțe la tradiționalele stagii de pregătire montane sau externe. Locul acestora va fi luat de un scurt cantonament, care va fi organizat chiar la stadionul din Parcul Zăvoi. „Jucătorii vor începe pregătirile punând accentul pe reacomodarea cu efortul fizic. Vom avea și în această pauză un cantonament, însă va fi vorba despre unul ce va avea loc la baza noastră. Am decis să reducem cheltuielile și decizia în privința cantona­mentului a fost luată tocmai pe aceste considerente. Trebuie să știți că suntem cu toții afectați de aceste reduceri, chiar și noi, nu numai jucătorii. Au avut loc și reduceri de personal. Pot să spun că noi avem acum nevoie de oameni care să poată face mai multe activități. Am renunțat și la colaborarea cu antrenorul secund, Fane Nofitovici. După încheierea acestui cantonament, jucătorii vor avea de susținut ale meciuri de verificare, ritmul pregătirilor urmând să fie accelerat”, a declarat președintele de la CS Municipal, Bogdan Medrea.