„Păsările și câmpia întreabă de Filofteia”


Astăzi, în Sala Mare a Consiliului Județean Vâlcea, de la ora 16.30, are loc un eveniment omagial intitulat „Păsările și câmpia întreabă de Filofteia”. Sunt marcați 40 de ani de la trecerea în neființă a interpretei de muzică populară, Filofteia Lăcătușu și prim solistă a Ansamblului „Doina Gorjului”, plecând, inițial, de la Ansamblul din Călimănești, unde i-au fost mentori prof. Gheorghe Deaconu și Gheorghe Ciuca. Orchestra Rapsodia Vâlceană este cea care asigură programul artistic, colaboratori fiind interpreții de muzică populară Marian Lupu și Corin Dobrinescu. Invitate sunt și autoritățile locale și județene.