Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

5 decembrie 2020

Partidul Național Democrat face pași concreți spre afirmarea pe scena politică: Reprezentanții comitetelor de inițiativă din toate județele se întâlnesc la București


• la dezbateri va fi prezent și deputatul Ion Cristinel Marian, în calitate de președinte al Filialei PND Vâlcea
Duminică, 28 iunie, cu începere de la ora 10.00, la Palatul Parlamentului din București se va desfășura cel mai important eveniment din scurta, dar promițătoarea existență a uneia dintre cele mai tinere formațiuni de pe „scena” politică românească. Este vorba despre întâlnirea reprezentanților comitetelor de inițiativă ale Partidul Național Democrat din toate județele țării. Conducerea acestei formațiuni politice își va trasa cu acest prilej direcțiile spre care urmează să se îndrepte în viitorul apropiat. Țintele vizează însă și o perioadă de timp mai îndepărtată, mai exact anul 2016, unul electoral. Județul Vâlcea va fi reprezentat la importanta acțiune de către deputatul Ion Cristinel Marian (foto – al doilea de la dreapta spre stânga).
„Suntem un partid tânăr și avem nevoie de astfel de întâlniri pentru a ne cunoaște mai bine colegii din țară și a ști pe ce ne bazăm. Desigur, urmează o perioadă dificilă, ca pentru orice alt partid politic care își propune un obiectiv serios. Anul 2016 vine cu două campanii electorale și trebuie să facem front comun în jurul PND-ului pentru a obține rezultatele dorite. Sunt convins că oamenii vor veni alături de noi în momentul în care vor realiza că formațiunea noastră vrea cu adevărat să se lupte pentru drepturile și bunăstarea românilor”, ne-a declarat parlamentarul vâlcean.

Etichete: , , , ,

Un răspuns “Partidul Național Democrat face pași concreți spre afirmarea pe scena politică: Reprezentanții comitetelor de inițiativă din toate județele se întâlnesc la București”

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Politică și Administrație