Ora 03.39: Cutremur în Vâlcea!


În urmă cu câteva minute, Vâlcea a fost puțin zgâlțâită de un cutremur. După aprecierile noastre, la ora 03.39 (ora veche). Urmează să vedem ora oficială, ce va fi comunicată de autorități și, mai ales, ce grad a avut seismul. Probabil unul scăzut, în Râmnicu Vâlcea mișcarea tectonică simțindu-se pentru cel mult o secundă.

Interesant este că, la numai 20 de minute de la producerea cutremurului, vom trece la ora de iarnă.

Haios rămâne și faptul că acest cutremur a fost simțit cu precădere de către persoanele care se află în aceste momente la nunți și petreceri. Cârcotașii s-au grăbit deja să le ureze mirilor o „căsnicie zgâlțâită”. 🙂

Update ora 03.55: Seismul produs în această dimineață a avut intensitatea de 5,7 grade pe scara Richter. Cutremurul s-a simțit puternic în zona Bucureștiului. Informațiile provin de la Institutul Național pentru Fizica Pământului.

Posting....