Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

18 aprilie 2021

O RÂMNICEANCĂ A SUNAT LA POLIȚIE după ce fostul ei soț a venit să o verifice dacă este acasă!


În seara de 4 martie, polițiștii Biroului de Ordine Publică Râmnicu Vâlcea au fost sesizați de o femeie de 40 de ani, domiciliată în municipiu, cu privire la faptul că fostul soț nu a respectat ordinul de protecție emis de judecătorie. În fapt, bărbatul s-a deplasat la apartamentul reclamantei.
„Polițiștii ajunși la domiciliul apelantei l-au identificat pe bărbat în apropiere, acesta fiind condus la sediul unității pentru stabilirea situației de fapt. Din verificările efectuate s-a stabilit că împotriva bărbatului Judecătoria Râmnicu Vâlcea a emis un ordin de protecție prin care i se interzice apropierea de fosta soție și de domiciliul acesteia la o distanță mai mică de 100 de metri. În urma probatoriului administrat, organele de cercetare penală din cadrul Biroului de Ordine Publică au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului în vârstă de 33 de ani, acesta fiind încarcerat la Centrul de Reținere și Arest Preventiv Vâlcea”, au transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea prin intermediul unui comunicat de presă.
Ulterior, bărbatul în cauză a fost prezentat magistraților pentru dispunerea de măsuri legale.
Sursă foto: Arhivă
Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Inspectoratului de Poliție Județean Vâlcea

Etichete: , , , ,

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Comunicate