Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

28 octombrie 2020

O poveste adevărată! Viața și opera Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim Cristea


Preocupările istoricului, publicistului şi editorului Eugen Petrescu de a pune în valoare numele unor oameni – care au făcut istorie în aceste locuri vâlcene binecuvântate de Dumnezeu – sunt deja bine cunoscute de publicul avizat din ţara noastră. Volumele apărute sub semnătura sa – închinate unor personalităţi vâlcene de prim rang – au depăşit demult interesul local. Realizările prolificului autor se datorează unei explicaţii simple, pentru care acesta merită toate aprecierile celor care îl cunosc: profesorul Eugen Petrescu iubește adevărul și istoria și respectă, în egală măsură, două instituții fundamentale și sfinte ale României – Armata și Biserica. Așa încât, după mai multe lucrări dedicate unor personalități militare vâlcene, provenite din arma geniu – Râmnicu Vâlcea fiind o garnizoană cu tradiție îndelungată în domeniu – inimosul și foarte activul președinte al Filialei Județene „Matei Basarab”, Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”, reușește să realizeze și să lanseze un volum deosebit de interesant închinat unei fețe bisericești care, vreme de aproape 30 de ani, a păstorit credincioșii din zonă cu evlavie și credință duhovnicească greu de egalat. Este vorba despre Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim Cristea, ultimul Episcop și primul Arhiepiscop al Râmnicului.
Ca unul care am avut privilegiul și bucuria să fiu alături de Înaltpreasfinția Sa la câteva evenimente în Râmnicu-Vâlcea, salut ideea editării acestui volum închinat vieții și operei părintelui Gherasim, care reprezintă o poveste adevărată, demnă de a fi făcută cunoscută și a fi dată ca exemplu. Este povestea reală a unui om simplu și modest, dar care emana forță și înțelepciune. Este, însă, și povestea unei vieți duse până la împlinirea vârstei de 100 de ani, cu respectarea cu stoicism a durelor canoane ale vieții de călugăr: disciplină, viață cumpătată, post și rugăciune. În același timp, însă, grație calităților și inteligenței înnăscute, părintele Gherasim Cristea a reușit să creeze o operă de invidiat, materializată în numeroase volume, articole și studii publicate în reviste de teologie și istorie. Dar admirabilă a fost ascensiunea sa în funcții importante din ierarhia bisericească: stareț al Mănăstirii Căldărușani, arhiereu-vicar al Episcopiei Dunării de Jos, arhiereu-vicar al Episcopiei Râmnicului și Argeșului, episcop al Episcopiei Râmnicului și Argeșului, episcop al Episcopiei Râmnicului, locțiitor de mitropolit al Olteniei și arhiepiscop al Arhiepicopiei Râmnicului. La toate acestea, se adaugă misiunile pe care le-a îndeplinit în calitate de reprezentant al Bisericii Ortodoxe Române în străinătate sau ca membru al Sfântului Sinod. Toate aceste realizări de o viață constituie, fără îndoială, un exemplu de devenire duhovnicească, pildă vie, demnă de urmat de către cei care l-au cunoscut. Prezența sa constantă în viața urbei – în presa scrisă, la radio și la posturile de televiziune – a demonstrat o implicare vie în viața eparhiei. Mesajele pline de înțelepciune transmise au avut un rol formativ important pentru cetățeni, pentru tânăra generație aflată la început de drum.
Așadar, indiferent de vremuri și de regimuri politice, părintele Gherasim și-a făcut datoria, reprezentând o personalitate de primă mărime, foarte ascultată și respectată în Vâlcea. Înaltpreasfinția Sa s-a implicat activ în programele Filialei Județene „Matei Basarab”, Vâlcea a Asociației Naționale Cultul Eroilor „Regina Maria”, ca președinte de onoare, inclusiv în construcția unor lăcașe de cult în instituțiile militare vâlcene, cum sunt cele din cazarma Centrului de Instruire pentru Geniu, EOD și Apărare CBRN „Panait Donici” din Râmnicu-Vâlcea, din cazarma Școlii Militare de Subofițeri Jandarmi „Grigore Alexandru Ghica” din municipiul Drăgășani și cazarma Detașamentului de Pompieri Drăgășani din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „General Magheru” al Județului Vâlcea. Mai mult, a fost permanent aproape de militarii din Râmnicu-Vâlcea, dovedind prin fapte că Armata și Biserica sunt mereu alături la bine și la greu.
Într-o vreme în care societatea românească are nevoie mai mult decât oricând de modele, îndeosebi tinerii, această lucrare aduce în atenția românilor o pildă de viață, de omenie, de cultură și patriotism, adică tocmai de acele calități umane devalidate în deceniile din urmă. De apreciat faptul că viața și opera Înaltpreasfințitului Părinte Gherasim Cristea, structurată în această carte, la un an de la plecarea acestuia dintre noi, este o povestea adevărată, o poveste trăită cu cinste în măsura regulilor impuse de Biserica Ortodoxă Română.
În încheiere, felicit încă o dată pe profesorul și scriitorul Eugen Petrescu pentru această nouă apariție editorială, care sunt convins se va bucura de aprecieri, constituind o binemeritată aducere aminte pentru o personalitate de excepție, Înaltpreasfințitul Părinte Gherasim Cristea, cel care a lăsat urme adânci în Eparhia Râmnicului.
general mr. (r.) prof. univ. dr. Visarion Neagoe, președintele Asociației Naționale Cultul Eroilor ,,Regina Maria”
București, 19 iulie 2015

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Spiritualitate