O declaraţie de dragoste, apoi un viol!


• la tribuna Parlamentului, fostul „pepededist” Butnaru a forţat limitele limbii române

Intrarea în Parlament a unora din fostul PP-DD nu a fost chiar un câştig pentru legislativul ţării. Dim­po­trivă, pare să fi fost o tâm­penie! Un „pepededist” care s-a „vopsit” în ro­şul PSD-ului, vâlcea­nul Florinel But­naru, a ţinut morţiş, la sfârşitul anului trecut, să arate că mii de voturi au fost irosite în sudul ju­de­ţului. Astfel, Butnaru a simţit nevoie să se cocoţeze la tribuna Senatului şi să transmită o declaraţie (de dra­gos­te) politică lui Liviu Dragnea, care fusese ales li­der al PSD. „Drag­nea – un lider unic şi un con­tra­candidat de temut” este titlul de­cla­raţiei din 14 oc­tom­brie 2015, care s-a dorit o „periere de scame” pen­tru noul şef al lui Florinel Butnaru.
La câteva zile după tragedia din Clubul „Colectiv”, senatorul Butnaru s-a simţit dator – deşi nu-i ceruse nimeni – să susţină o de­claraţiei politică pe acest subiect. De fapt, unii dintre cei prezenţi în sală spun că a fost un viol al limbii române! „Durerea familiilor celor care şi-au pierdut viaţa în chinuri groaznice, precum şi durerea celor care au supravieţuit, dar se luptă din greu pentru viaţa lor pe patul de spital nu ne poate lăsa indiferenţi. Dimpotrivă, caracterul de groază al acestor evenimente ne-au adus o stare de şoc, în care cred că ne aflăm cu toţii”, afirmă Butnaru. Limita bunului simţ gra­matical este încălcată de Butnaru atunci când face acordul între „caracterul de groază” şi „ne-au adus”. Să continuăm, alături de cuvintele lui Florinel Butnaru: „Fireşte, există un amestec de sentimente care ne încearcă în faţa unei asemenea grozăvii. Durerea şi cutremurarea, dar şi revolta că o asemenea tragedie s-a produs în ţara noastră. Avem atât de multe de învăţat din această dramă, dar primul element ar fi acela că unul dintre factorii declanşatori al incendiului nu a legat de artificii”. Stop! E deranjant că senatorul vâlcean şi-a pus semnătura pe un document plin de greşeli ortografice şi gramaticale, pentru că „factorii declanşatorii”  sunt „ai incendiului”, iar „unul dintre factorii declanşatori” n-are nicio treabă cu „nu a legat de artificii”. Nu are rost să continuăm, cred că înţelegeţi ce-ar putea urma…