„Nu mai vrem risipirea banului public”


• afirmă primarul Gîngu de la Bujoreni
Așa cum am mai informat, în comuna Bujoreni, va demara o amplă acţiune de monitorizare a tuturor asistaţilor social. Pentru a contracara acest fenomen, administrația din Bujoreni a depus la Ministerul Muncii un proiect pentru accesarea de fonduri europene, în urma căruia să fie înfiinţat un sistem perfomant de asistenţă socială în cadrul primăriei. „Pe seama acestui proiect, vor fi acreditaţi şi licenţiaţi asistenţi sociali şi medicali care vor monitoriza tot domeniul respectiv din localitate şi vor analiza dosarele de asistenţă socială.
Nu mai vrem o risipă a banului public. Eu am venit la primărie pentru o transparenţă a tuturor acţiunilor primăriei şi a cheltuirii banului public”, declară primarul Gheorghe Gîngu.