Noutăți la „Ora să ȘTIM”: planetele și corpul uman


În Vlădești continuă proiectul „Ora să ȘTIM”, iar zilele trecute copiii au aflat noi lucruri interesante. Elevii de clasa a II-a, alături de învățător Elena Corina Rogoveanu au aflat ce este dincolo de cer, de ce ziua este soare și noaptea este lună, unde se duc stelele ziua sau ce este o planetă. De asemenea, elevii clasei a III-a, însoțiți de învățător Carmen Stamate „au călătorit” cu autobuzul magic în interiorul corpului uman, aflând ce sunt microbii sau cum se pot proteja împotriva lor.
Menționăm că proiectul „Ora să ȘTIM” se desfășoară în 12 județene din țară, printre care și în Vâlcea. Proiectul se bazează pe studii științifice care arată că, în special la vârsta școlii primare, abordarea subiectelor și întrebărilor legate de știință, tehnologie, informatică şi matematică (ŞTIM) au impact în rândul copiilor.