Noul președinte al CJ Vâlcea pune tunurile pe firma care reabilitează Spitalul Județean


• Constantin Rădulescu vrea să îi verifice zi de zi pe constructori pentru a se asigura că aceștia nu trag mâța de coadă
Așa cum ați aflat și cu alte ocazii din paginile cotidianului nostru, noul președinte al Consiliului Județean Vâlcea și-a început în forță mandatul și vrea să calce pe urmele regretatului Ion Cîlea, un om care nu precupețea nici un efort când venea vorba despre interesul cetățeanului. Constantin Rădulescu a sesizat ritmul lent în care se derulează lucrările de reabilitare a Spitalul Județean de Urgență Vâlcea și vrea să îi grăbească… puțin mai tare pe constructori. Asta pentru că proiectul de reabilitare a Spitalului Județean trebuie să se finalizeze până la 31 octombrie anul acesta. Social-democratul din fruntea Consiliului Județean este decis să îi pună la treabă pe constructori, el avertizându-i pe aceștia că le va supraveghea zilnic activitățile.

Ce spune președintele Rădulescu?

„Consiliul Județean Vâlcea face eforturi pentru rezolvarea problemelor cu care se confruntă în implementarea acestor două proiecte (n. red. Mirajul Oltului și reabilitarea Spitalului Județean). Suntem în situaţia de a putea spune că antreprenorii se pot considera obligaţi să respecte noile termene obţinute de la MDRAP pentru finalizarea proiectelor. Chiar dacă ambele proiecte sunt în curs de finalizare, astăzi, 12 iulie, am dispus măsuri ferme de supraveghere zilnică a lucrărilor, pentru a ne asigura că termenele stabilite vor fi respectate cu stricteţe. Întrucât pe vâlceni îi interesează cel mai mult proiectul de reabilitare a Spitalului, îi asigur, pe această cale, că au fost finalizate lucrările interioare la corpul B de la parter, în care se va muta definitiv Unitatea de Primiri Urgențe, imediat ce vor fi finalizate lucrările la accesul ambulanțelor (reconstruit prin proiect). De asemenea, îi asigur că vom mobiliza toate forțele necesare şi vom face tot ce ţine de noi pentru ca lucrările să fie terminate în cel mai scurt timp, spitalul să obțină autorizația sanitară de funcționare, iar proiectul să se încheie, inclusiv financiar, în luna octombrie 2016”, a transmis, prin intermediul unui comunicat de presă, Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea.