Noi activități la Biblioteca Județeană


Reprezentanții Secției Periodice-Legislație din cadrul Bibliotecii Județene „Antim Ivireanul” din Râmnicu Vâlcea au organizat, pe parcursul zilei de marți, un dublu eveniment. Cu începere de la ora 15.00, aici s-au desfășurat activitățile din cadrul săptămânii europene a roboticii. În aceeași zi, dar cu începere de la ora 17.00, au fost găzduite activitățile prilejuite în cadrul deja tradiționalului proiect intitulat «Mâini talentate». Așa cum îi spune și numele, atelierul desfășurat cu sprijinul reprezentanților Secției Periodice-Legislație are rolul, și meritul în același timp, de a fi un loc în care se creează multe produse hand-made, de o frumusețe (și autenticitate, evident!) aparte.