Niciun automat de cafea, pe culoarele școlilor


Săptămâna aceasta, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea vor efectua inspecții în toate școlile din județ pentru a constata dacă s-au luat măsuri privind respectarea Legii nr. 123/2008 pentru o alimentație sănătoasă în unitățile de învățământ preuniversitar. Conform unui ordin al ministrului Sănătății, automatele de cafea nu mai trebuie amplasate pe culoarele școlilor, unde elevii au acces. Mai mult, vor fi desființate și magazinele cu junk food: adică chipsuri, hamburgeri, cartofi prăjiți etc.
Deja în unele unități de învățământ măsura a fost aplicată: automatele de cafea au ajuns de pe culoarul școlii în zona de intrare a profesorilor. Iar în magazinele din zona școlilor bate vântul: au mai rămas pe rafturi câteva produse de patiserie și sticle cu apă.
Datele ne-au fost furnizate de către  inspector școlar general, Andra Bică (foto).