„Ne întâlnim, întrebăm, discutăm”


• informare versus dezinformare – Mind Over Media în UE
În planul său de comunicare privind alegerile europarlamentare, Centrul Europe Direct Vâlcea a pregătit pentru un alt grup-țintă – organizațiile neguvernamentale – un atelier-discuție despre dezinformare, un fenoment des întâlnit și în continuă evoluție, cu un potențial ridicat de a influența în mod negativ procesele democratice și dezbaterile societale la nivelul întregii Uniuni Europene.
În octombrie 2018, Comisia Europeană a agreat, alături de societățile și asociațiile profesionale, Codul de bune practici împotriva dezinformării în perioada premergătoare alegerilor europene din 2019. Planul de acțiune cuprinde un set de activități menite să creeze capacitățile necesare și să consolideze cooperarea dintre statele membre pentru abordarea proactivă a dezinformării.
Dar ce pot face, oare, oamenii simpli? Ce repere au la îndemână pentru a nu fi ei înșiși pradă unor conținuturi media false? La aceste întrebări vom încerca să răspundem împreună cu invitata Centrului ED Vâlcea, drd Adriana Mihai, trainer și coordonator resurse educaționale, Asociația Mediawise Society, București.
Participanții vor fi familiarizați cu instrumente și tehnici de comunicare prin care să recunoască propaganda vizuală contemporană distribuită online, dezvoltând un simț al responsabilității sociale. Exercițiul propus cultivă gândirea critică, exprimarea opiniilor despre subiecte contemporane și participarea la dialog.
Informațiile prezentate ne-au fost furnizate de Dana Rădulescu și Ioana Mazilu-Manolescu, consilieri de comunicare ai Centrului Europe Direct Vâlcea.