Mureşul Tg. Mureş – HCM Rm. Vâlcea 25-31 (10-14 la pauză) Municipalele au încheiat sezonul pe primul loc în play-out


Duminică, în Sala Sporturilor din Târgu Mureş, HC Municipal Râmnicu Vâlcea a întâlnit reprezentativa oraşului gazdă într- un meci contând pentru ultima etapă a play-out-ului Ligii Naţionale de handbal feminin. Echipa noastră avea nevoie de un succes pentru a fi sigură că va evita retrogradarea directă, remiza de pe teren propriu consemnată în penultima etapă, contra Unirii Slobozia (scor 23-23) complicând lucrurile. Jucătoarele pregătite de antrenorii Dumitru Muşi şi Maria Duca au găsit totuşi resursele necesare pentru un joc bun în runda de final, partida încheindu-se cu o binemeritată victorie. Chiar dacă pe teren se întâlneau una dintre cele mai bune echipe ale play-out-ului şi de departe cea mai slabă (aceasta de pe urmă fiind cea a gazdelor), jucătoarele de la Mureşul Târgu Mureş au arătat că doresc să câştige primul punct, în speranţa că vor scăpa de acel zero ruşinos. Nu a fost până la urmă aşa, deşi jocul a fost destul de echilibrat în anumite momente. Cu ceva mai multă luciditate din partea râmnicencelor, HC Municipal s-a distanţat la finalul primului act, intrând la pauză cu un avantaj de patru goluri (scor 14-10). După revenirea de la vestiare, tot jucătoarele lui Dumitru Muşi au dat tonul pe teren. Astfel, chiar dacă nu au reuşit să se desprindă la o diferenţă însemnată de scor în faţa ultimei clasate, municipalele s-au ridicat la înălţimea aşteptărilor pe finalul partidei. În ultimul sfert de oră al întâlnirii din inima Ardealului, formaţia sprijinită de Primăria Râmnicului a reuşit să se desprindă decisiv. La „gongul” de final, echipa vâlceană avea un avantaj de şase goluri, tabela indicând 31-25. Cu cele trei puncte câştigate în urma victoriei de pe terenul ardelencelor, HC Municipal a scăpat de toate grijile retrogradării, încheind campionatul cu un total de 36 de puncte. Mai mult, profitând şi de înfrângerea „studentelor” de la Universitatea Cluj pe terenul hunedorencelor de la Cetate Deva, echipa noastră a încheiat play-out-ul pe primul loc al ierarhiei. Astfel, HC Municipal Râmnicu Vâlcea şi Universitatea Alexandrion Cluj sunt echipele care au reuşit să se salveze în mod direct de la retrogradare. Cu emoţii au rămas jucătoarele formaţiilor Unirea Slobozia şi Cetate Deva. Cele două grupări vor participa la un baraj pentru evitarea retrogradării alături de alte patru echipe din liga secundă. Retrogradatele se numesc Universitatea Neptun Constanţa şi Mureşul Târgu Mureş, cele două urmând să înceapă stagiunea viitoare în Seriile Est, respectiv Vest ale ligii secunde de handbal feminin.
Clasamentul final al Ligii
Naţionale: HCM Râmnicu Vâlcea 37p, Universitatea Cluj 37p, Unirea Slobozia 34p, Cetate Deva 33p, Neptun Constanţa 29p, Mureşul Târgu Mureş 0p.