Ministrul Dan Vîlceanu, pus în «off-side»: DANIELA OTEȘANU l-a întrebat ce măsuri a dispus pentru oprirea valurilor de scumpiri


Interpelarea transmisă de către vâlceanca Oteșanu l-a lăsat, deocamdată, fără cuvinte pe gorjeanul Vîlceanu
Săptămâna trecută, unul dintre aleșii care reprezintă județul nostru în Parlamentul României i-a adresat ministrului Finanțelor câteva întrebări de actualitate, la care răspunsurile (ne referim la unele realiste, nu la SF-uri!) sunt cam… greu de găsit. Asta pentru că Daniela Oteșanu, deputat social-democrat de Vâlcea, l-a întrebat, printr-o interpelare, pe Dan Vîlceanu despre măsurile pe care, în calitate de ministru al Finanțelor, le-a depus „pentru reducerea inflației și oprirea valurilor succesive de scumpiri pentru toate serviciile și produsele”.

Daniela Oteșanu i-a explicat lui Dan Vîlceanu care sunt produsele ale căror prețuri au crescut cel mai mult

În rândurile de mai jos vă prezentăm integral interpelarea transmisă de către Daniela Oteșanu ministrului Dan Vîlceanu.
„Stimate domnule ministru,
În fiecare zi, prețurile «mușcă» sălbatic din puterea de cumpărare a cetățenilor. Românii sărăcesc din ce în ce mai tare, cu efecte nefaste pentru întreaga economie. Este proba supremă a eșecului grav înregistrat de guvernele PNL instalate de președintele Iohannis la cârma țării. O guvernare care este incapabilă să mențină, măcar pe linia de plutire, economia și bunăstarea cetățenilor, trebuie urgent schimbată. Altfel, România riscă să ajungă la finalul anului la o inflație cu două cifre, ceea ce va arunca întreaga economie într-un derapaj aproape incontrolabil. E nevoie de PSD la guvernare, iar PSD își asumă guvernarea tocmai pentru că oamenii au nevoie de soluții clare și reale, care să-i ajute. Cifrele sunt edificatoare. Rata inflației a crescut în ultimul an cu 7,9%. A fost un an de scumpiri continue, prețurile la mărfurile nealimentare au crescut în medie cu 11,39%, la alimente cu 5,25%, la servicii cu 3,96%. Cele mai mari scumpiri au fost la gaze +46,07%, energie electrică +24,65%, combustibili +23,5%, ulei +26,29%, cartofi +18,04%, brânză de oaie + 6,92%, pâine +6,84%. Grav este că influența scumpirii energiei, electricitate, gaz, combustibil încă n-a ajuns la apogeu și este de așteptat ca, la finalul anului, rata inflației să depășească 10%. Adică mult peste cele mai negre previziuni!
Ce soluții ați adoptat astfel încât, până la finalul acestui an, să se pună capăt creșterilor necontrolate de prețuri și să se revină la normalitate, fără majorări aberante, care macină zilnic nivelul de trai al fiecărui român? Solicit răspuns în scris”, i-a scris Daniela Oteșanu (membru în Comisia pentru muncă și protecție socială a Camerei Deputaților) titularului portofoliului de la Finanțe.