Miercuri și joi, PRIMARUL GUTĂU SE ÎNTÂLNEȘTE cu personalul grădinițelor care vor fi reorganizate


După apariția zvonurilor (cu precădere în mediul online) care dădeau ca sigură desființarea a trei grădinițe din Râmnicu Vâlcea (Traian, nr. 6 Ostroveni și Ostroveni) primarul Mircia Gutău a transmis un comunicat de presă prin care a îndemnat angajații acestor grădinițe, părinții copiilor, dar și opinia publică să nu dea crezare unor astfel de zvonuri, făcând precizarea că grădinițele amintite nu vor fi desființate, ci reorganizate. Mai mult decât atât, edilul Râmnicului a anunțat că, miercuri și joi (15, respectiv 16 iunie 2022) se va întâlni cu personalul celor trei grădinițe și cu părinții interesați pentru a discuta pe larg despre aspectele pe care le presupune viitoarea reorganizare care se va desfășura la cele trei grădinițe amintite.

Ce a transmis primarul Mircia Gutău?

Pentru lămurirea opiniei publice, în rândurile de mai jos vă prezentăm, integral, comunicatul de presă pe care Mircia Gutău l-a transmis după apariția zvonurilor legate de presupusa desființare a celor trei grădinițe amintite:
„Ca urmare a unei zvonistici lansată și întreținută susținut în ultimele zile privind situația creșelor și a grădinițelor din Râmnicu Vâlcea, din dorința de a lămuri cetățenii municipiului, fac următoarele precizări:
Prin OUG nr. 100/2021 pentru modificarea şi completarea Legii educaţiei naţionale nr. 1/2011 şi abrogarea unor acte normative din domeniul protecţiei sociale s-au stabilit mai multe dispoziții în ceea ce privește creșele din România, printre altele vizându-se și faptul ca, începând din anul școlar 2022 – 2023, acestea să funcționeze în structuri deținute exclusiv și nu în comun, împreună cu grădinițele, ca în prezent. Avantajele unor astfel de măsuri sunt evidente, începând de la o mai bună derulare a procesului de îngrijire a antepreșcolarilor și terminând cu o gestiune mai eficientă a cheltuielilor de funcționare a creșelor. Mai mult decât atât, funcționând în regim separat, creșele din Râmnic (administrate de Primărie) vor putea asigura permanența pe timpul verii în același imobil în care funcționează și nu, ca până acum, alternativ, în diferite spații, în funcție de programările făcute de conducerea grădinițelor și a Inspectoratului Școlar.
În consecința acestor modificări legislative, prin HCL nr. 156/6 mai 2022 s-a înființat structura «Creșa Râmnicu Vâlcea» în subordinea Consiliului Local, iar în aplicarea cadrului legal actual am propus ca activitatea de tip creșă – care se desfășoară în prezent în cadrul a opt unități preșcolare din municipiu – să fie comasată, în mod exclusiv, în trei unități, respectiv cele ce găzduiesc acum grădinițele Traian, nr. 6 Ostroveni și Ostroveni. Preșcolarii din cadrul acestor trei unități vor fi relocați în grădinițele din același cartier din care au fost scoase grupele de creșă, astfel încât procesul educativ să nu aibă de suferit și toți copiii să beneficieze de condiții cât mai bune. Pentru o cât mai bună fundamentare a acestei măsuri, miercuri pentru zona Nord și joi pentru Ostroveni, am stabilit întâlniri cu personalul din grădinițe, dar și cu reprezentanți ai părinților, astfel încât să găsim cea mai bună soluție.
Această propunere, despre care nu am pretenția să consider că este una perfectă, a fost înaintată (prin intermediul a trei adrese!) către Inspectoratul Școlar Județean Vâlcea, în vederea obținerii unui punct de vedere din partea acestei instituții cu care, cred eu, astfel de modificări trebuie gestionate în parteneriat. Nici până la acest moment IȘJ Vâlcea nu a emis un punct de vedere (după cum nici nu a delegat, așa cum se impunea prin lege, un reprezentant în Consiliul de Administrație al structurii «Creșa Râmnicu Vâlcea»). Sunt deschis la orice sugestie din partea Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea, dar nu pot să nu observ cum reprezentanți ai acestei instituții (cadrele didactice și conducerile grădinițelor vizate de propunerea Primăriei) crează, prin manipularea părinților preșcolarilor, sentimente de panică și de nemulțumire în rândul întregii comunități. Primăria municipiului trebuie să aplice legea și aștept soluții concrete, nu incitare și minciuni!
Ca să sintetizez: niciun copil, fie el preșcolar sau antepreșcolar, nu rămâne în afara sistemului de învățământ de stat din municipiu. Nici o grădiniță nu se desființează, ci se reorganizează! Modul în care se vor aplica aceste prevederi legale se va stabili prin discuții între toate părțile și cu implicarea tuturor instituțiilor responsabile, iar orice zvonistică lansată iresponsabil este de natură a împiedica derularea acestui proces impus de lege. Fac un apel la toate persoanele care se consideră vizate de aceste măsuri să nu ia în considerare zvonurile lansate cu precădere în mediul on-line, să se informeze din surse oficiale, dar și să participe activ la procesul de stabilire a celor mai bune decizii”.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea