Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

20 octombrie 2020

Melente caută firme pentru branșarea cetățenilor la apă și canal


Autoritățile locale din Drăgoești caută o societate pentru branșarea localnicilor la sistemul de alimentare cu apă și canalizare. Primarul Gheorghe Melente a avut un motiv serios de nu s-a ocupat de acest lucru până acum, deși drumurile locale a fost puse la punct de ceva vreme și se putea trece la investiție.
S-a tot pus problema de ce nu dau drumul la branșamente dacă drumurile sunt puse la punct. Ei bine, există lucrări tehnice ce trebuie verificate și suntem în procedură. În plus, n-am vrut ca fiecare să se branșeze cum vrea, cum poate. Am adunat cererile și aștept oferte de la societăți care să se ocupe de branșarea la apă și canalizare. Reprezentanții societății care se vor arăta interesați vor purta discuții și cu cetățenii. Voi organiza o întâlnire a localnicilor dornici să se branșeze cu societatea respectivă. Așa este corect”, a declarat, pentru ziarul nostru, primarul Melente.
În paralel, edilul Gheorghe Melente se ocupă și de predarea sistemului de apă către Apavil. În acest sens, a fost constituită o comisie, cei de la Apavil au verificat sistemul, care s-a dovedit corespunzător. Melente speră ca-n cel mai scurt timp să se dea drumul branșamentelor.

Etichete: , ,

Alte articole de la Actualitate