Meciul cu Buducnost nu se mai joacă. Week-end de refacere pentru municipale


Programată pentru data de 6 noiembrie, întâlnirea dintre SCM Râmnicu Vâlcea și Buducnost Podgorica a a fost amânată de către reprezentanții Federației Europene de Handbal. Partida care conta pentru etapa a șaptea din grupele Ligii Campionilor de handbal feminin urma să se dispute în Sala Sporturilor „Traian” din Râmnicu Vâlcea, însă a fost amânată din cauza problemelor de lot pe care echipa noastră le-a avut în ultima perioadă. Cum se cunoaște, SCM Râmnicu Vâlcea a susținut patru jocuri la turneul de la Sfântu Gheorghe chiar dacă a avut două treimi din jucătoare «decimate» de Coronavirus, însă regulamentele Federației Române de Handbal nu permit, asemenea forului european, amânarea jocurilor din campionatul intern.
În această situație, având meciul contra muntenegrencelor de la Buducnost amânat, pentru handbalistele de la SCM Râmnicu Vâlcea care au evoluat la Sfântu Gheorghe urmează un week-end cu o binemeritată perioadă de recuperare. Nu vor avea însă prea mult timp de odihnă deoarece, joi, 12 noiembrie, cu începere de la ora 18.30, vor avea de susținut un alt meci. Este vorba despre partida contra bistrițencelor de la Gloria, care va conta pentru etapa a șasea din Liga Florilor de handbal feminin. Meciul se va disputa în Sala Polivalentă din București și va putea fi urmărit de suporterii echipei noastre prin intermediul transmisiunii directe realizate de Televiziunea Română. Înaintea acestui meci, SCM Râmnicu Vâlcea ocupă poziția a treia în clasament (12 puncte), în timp ce Gloria Bistrița se află pe locul al optulea (9 puncte). Pentru echipa noastră, o veste foarte bună este aceea că, până la ora meciului cu Gloria Bistrița, este foarte probabil ca mai multe jucătoare care fost confirmate cu Coronavirus să aibă teste negative și astfel să poată reveni pe teren pentru a-și ajuta puținele colege care dus greul la turneul de la Sfântu Gheorghe.
La numai 48 de ore de la jocul cu Bistrița de la București, lotul echipei SCM Râmnicu Vâlcea va avea de susținut un test și mai greu. Este vorba despre partida de la Podgorica (Muntenegru) contra Buducnost, acesta fiind pentru cele două echipe primul meci din returul Grupei B a Ligii Campionilor!