Mateescu acuză voalat PSD pentru ratarea summit-ului din luna mai: „Nu pot spune direct că e sabotaj! Dar pot să mă gândesc?”


• edilul liberal din Băile Govora crede că Vâlcea a pierdut o imensă ocazie
În urmă cu exact un an de zile, dinspre Băile Govora, răsuna o veste aproape incredibilă: „Circa 20 de miniştri din state membre ale Uniunii Europene şi alţi oficiali europeni vor participa, la începutul verii viitoare, la Băile Govora, la un summit pe tema turismului balnear, organizat de Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Turismului, în contextul preluării de către România, anul viitor, a preşedinţiei Consiliului UE.”
Edilul liberal anunța atunci: „Preluarea de către ţara noastră a preşedinţiei Consiliului UE în primul semestru al anului viitor este un moment cu adevărat istoric. Guvernul României, prin MAE şi Ministerul Turismului, va organiza o serie de evenimente de promovare a destinaţiilor turistice de mare impact. Printre acestea şi Băile Govora, staţiunea urmând să găzduiască summitul “Turismul balnear – strategia la nivelul UE de dezvoltare transnaţională”, cel mai probabil în perioada 28-31 mai 2019. Sunt aşteptaţi să participe reprezentanţii ministerelor de resort din spaţiul UE şi oameni din industria turistică balneară naţională şi continentală. Este un eveniment major pentru staţiune şi avem deja câteva luni de când ne pregătim pentru ne ridica la înălţimea unei astfel de conferinţe internaţionale. Locul desfăşurării summitului urma să fie Centrul Cultural Virginia Andreescu-Haret, clădire de patrimoniu, recent reabilitată de autorităţile locale iar în programul reuniunii europene prevedea vizite de lucru ale oficialilor europeni şi la alte obiective turistice care se găsesc în regiune.”
Ca un fulger din senin, vestea anulării evenimentului a amorțit administrația govoreană: „Din păcate, am pierdut o imensă ocazie de promovare a stațiunii noastre și a întregului județ. Nu pot să spun că nu mă așteptam…Vorbim totuși de un an electoral și eu sunt primar de Opoziție. Nu fac politică de ieri de azi. Știu că sunt oameni care gândesc în termeni cromatici astfel de evenimente, adică să nu beneficieze unul care nu e „al nostru”. Nu pot spune direct că e vorba de un sabotaj! Dar pot să mă gândesc? Scuza cu calendarul extrem de încărcat de evenimente organizate în această perioadă de către Ministerul Turismului este cel puțin ridicolă. Și mai ridicol este faptul că evenimentul fusese gândit și organizat tot de actualul ministru, e adevărat, înainte de a fi remaniat și acum…reinstalat!”