„Marșul pentru viață” ajunge și la Râmnicu Vâlcea


Sâmbătă, 25 martie, va fi organizată cea de-a șaptea ediție națională a „Marșului pentru viață” , eveniment marcat și-n Râmnicu Vâlcea, în ziua Praznicului Bunei Vestiri. Anul acesta, „Marșul pentru viață” se va desfășura în peste 285 de localități din România și Republica Moldova, sub genericul «Ajută Mama și Copilul! Ei depind de tine!». Marșul va începe la ora 13.00, cu plecare de la Catedrala Arhiepiscopală, pe următorul traseu: strada Calea lui Traian, bulevardul Tudor Vladimirescu, str. General Praporgescu, str. Nicolae Bălcescu, str. Arhiepiscopiei, Centrul Eparhial. „Marșul pentru viață” reprezintă una dintre cele mai importante inițiative civice prin care se contribuie la lupta împotriva avortului, acest flagel al societății contemporane care, în România, în perioada 1958 – 2014, a curmat peste 22.638.755 de vieţi, țara noastră aflându-se pe locul doi în lume, după Rusia, în ceea ce privește numărul de avorturi raportat la populația existentă (116,5%). Mai trebuie spus că, în ședința de lucru din data de 9 februarie a.c., Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a binecuvântat demersul Asociației „Studenți pentru viață” de a organiza cea de-a șaptea ediție națională a «Marșului pentru viață».