Mare atenție: nu aprindeți focul sub firele de curent electric!


Printr-o adresă înaintată Primăriei Râmnicu Vâlcea, C.N.T.E.E. Transelectrica S.A. – Sucursala de Transport Piteşti informează că, pe teritoriul municipiului, compania gestionează o staţie electrică de 220/110 KV la Râureni – str. Principală nr. 75, precum şi două linii electrice aeriene de 220 KV, respectiv Râureni – Stupărei şi Arefu – Râureni. Adresa Transelectrica face un apel către populaţia municipiului pentru ca, în contextul unor fenomene meteorologice nefavorabile (temperaturi ridicate după precipitaţii abundente, furtuni însoţite de descărcări electrice etc.), să respecte interdicţia de a aprinde focuri în culoarele de siguranţă ale LEA, în vecinătatea staţiilor electrice sau în locuri din care focul s-ar putea extinde către aceste obiective, evitându-se astfel producerea unor evenimente nedorite.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea