Luptătorii de la CSȘ Râmnicu Vâlcea, printre cei mai buni din țară


• elevii profesorilor Ilie și Cornel Lupu s-au calificat în finale la Cadeți și Copii

Ilie_Lupu Cornel_LupuRecent, în județul Constanța, s-a desfășurat semifinala Campionatului Național de cadeți pe echipe. Județul nostru a fost reprezentat prin sportivii secției Lupte a Clubului Sportiv Școlar Râmnicu Vâlcea, pregătiți de profesorii Ilie și Cornel Lupu. Aceștia au avut evoluții foarte bune, reușind să se califice în finala acestei întreceri. Conform spuselor directorului prestigioasei instituții vâlcene, profesorul Nicolae Bugheanu, ultimul act al CN de cadeți pe echipe se va desfășura la Suceava, în zilele de 15 și 16 noiembrie. De asemenea, week-end-ul trecut, la Timișoara s-a desfășurat etapa zonală a Campionatului Național de Lupte Greco-Romane, rezervat categoriei de vârstă Copii. Și la această întrecere, tinerii luptători vâlceni au avut evoluții foarte bune, reușind să se califice in-corpore la faza națională. Ultimul act al întrecerii destinate copiilor se va desfășura la Târgoviște, în zilele de 24 și 25 octombrie. CSȘ s-a calificat în faza finală cu patru sportivi, în acest caz fiind vorba despre Cosmin Iova (categoria 35 kilograme), Denis Aldescu (39 kg), Ciprian Vlădescu (53 kg) și Gabriel Curtean (60 kg).
„Sunt foarte mulțumit de rezultatele secției Lupte din cadrul clubului nostru. Acolo se muncește foarte serios, iar cei doi antrenori au rezultate foarte bune în mod constant. Așa după cum am declarat, mă așteptam la aceste rezultate la finalul celor două concursuri despre care discutăm, cel de cadeți, respectiv de copii. Referitor la finala de cadeți pe echipe, care va avea loc la Suceava, pot spune că mă aștept la medalii. Cunosc pregătirea foarte bună a acestor sportivi și cred că putem atinge obiectivul propus”, ne-a declarat directorul Clubului Sportiv Școlar Râmnicu Vâlcea, profesorul Nicolae Bugheanu.