Liga Naţională se întrerupe pentru două săptămâni


HANDBAL FEMININ - CAMPIONATE EUROPENE - ISLANDA - ROMANIA
• Tadici le-a convocat pe tricolore. HCM Râmnicu Vâlcea nu are jucătoare selecţionate
Pentru două săptămâni, întrecerea de elită a handbalului feminin românesc se va afla în pauză. Asta pentru că selecţionerul Gheorghe Tadici a convocat lotul naţional pentru câteva meciuri de pregătire în vederea participării la Campionatul European din luna decembrie. Cu această ocazie, România va susţine un meci amical la Debrecen, în Ungaria, în faţa echipei gazdă. Partida se va disputa mâine, 8 octombrie. Ulterior, la finalul acestei săptămâni, tricolorele au programate alte trei partide, toate la Oradea. Vineri, echipa a doua a ţării noastre va întâlni Rusia, de la ora 17.15. Sâmbătă, România A va da piept tot cu Rusia (de la ora 16.00), meciul revanşă dintre cele două selecţionate fiind programat duminică dimineaţa (de la ora 10.30). Mai trebuie precizat faptul că, pentru această acţiune, selecţionerul Tadici nu a convocat nicio jucătoare de la HC Municipal Râmnicu Vâlcea. Probabil dezamăgit de prestaţiile Janinei Luca, antrenorul lotului naţional a decis să nu se mai bazeze pe serviciile interului de la HCM.
Reamintim, turneul final al Campionatului European va avea loc în luna decembrie a acestui an, în Ungaria şi Croaţia. România va avea ca adversare în prima fază a competiţiei, în Grupa B, echipele similare ale Danemarcei, Norvegiei şi Ucrainei.