La Șirineasa, Ploaie de promisiuni de salvare a Călușului


calusariSpre deosebire de alți ani, ediția a șaptea a Festivalului „Căluşului vâlcean” a adus numai cinci trupe de călușari și toată elita politicii și administrației vâlcene. În fața sutelor de spectatori, aleșii din Consiliul Județean sau Parlament s-au întrecut în promisiuni de finanțare a evenimentului care se chinuie să supraviețuiască de la an la an. Un exemplu în acest sens ar fi faptul că, după ani întregi de eforturi și constrângeri bugetare, abia în 2015, călușarii locali din Șirineasa au putut fi sprijiniți de Consiliul Local pentru a-și schimba costumația veche de peste 40 de ani!

La Fârtățești,
Călușarii de o șchioapă au zguduit scena Căminului Cultural
cernaȘi în comuna edilului (încă)pesedist, Nicolae Voicescu, Ruasaliile au fost prilej de serbare tradițională. De regulă organizat de 1 iunie, Ziua Internațională a Copilului, evenimentul „Cântecele Cernei”, ediția a șaptea s-a suprapus Rusaliilor, dar nimeni nu s-a supărat. Dimpotrivă. Pe scena modernului Cămin Cultural din centrul localității au urcat zeci și zeci de copii talentați care, în fața unei săli arhipline cu părinți, prieteni și alte rude, au dansat pe absolut toate genurile muzicale cunoscute spre deliciul invitațiilor. Primarul Nicolae Voicescu a avut grijă să le reamintească tuturor concu- renților de-o șchioapă că este vorba de o preselecție serioasă în vederea marii competiții din 8 septembrie, de Ziua Comunei, atunci când nu mai puțin de 20 de localități vor veni cu ansambluri folclorice pentru marele trofeu.