La parcarea subterană din centrul Râmnicului, riveranii au reducere la abonamente


Prin Hotărârea Consiliului Local nr. 341/31.10.2019 s-a aprobat o reducere cu 50% a abonamentelor de utilizare a parcării subterane din zona centrală pentru locatarii blocurilor din imediata apropiere a acestei structuri, respectiv blocul L din Calea lui Traian, blocul „Cozia” şi blocul „I” de pe str. Regina Maria din Râmnicu Vâlcea. Reducerea a fost motivată de faptul că aceşti locatari au avut de suferit din cauza disconfortului creat în urma implementării proiectului „Reorganizarea şi amenajarea spaţiului public central”, derulat între anii 2015 – 2017, precum şi ca urmare a situaţiei actuale a spaţiilor de parcare – oricum insuficiente – de lângă aceste blocuri, permanent aglomerate în consecinţa funcţionării Pieţei Centrale.

Care sunt tarifele percepute?

Abonamentele lunare aferente parcării subterane din zona centrală, stabilite la începutul acestui an, sunt de 100 lei – pentru parcare de noapte, 120 lei – pentru parcare de zi şi 200 de lei – pentru abonament de tip full. Ca urmare, locatarii – persoane fizice din cele trei blocuri vizate pot plăti la jumătate aceste sume, respectiv 50 lei – pentru parcarea de noapte, 60 lei – pentru cea de zi şi 100 lei – pentru parcare permanentă pe loc rezervat. De la data de 1 noiembrie, de la care a intrat în vigoare această facilitate, 15 proprietari de maşini au beneficiat de tariful astfel redus; cu mențiunea că 11 dintre aceştia nu solicitaseră abonamente înainte de aplicarea reducerii. Cererea pentru eliberarea unui card de acces pentru abonamente reduse la jumătate se completează la Direcţia Economico-Financiară a Primăriei municipiului din str. Carol I nr. 3-5, trebuie însoţită de documentul de identitate al solicitantului şi de certificatul de înmatriculare al autovehiculului, iar aprobarea înrolării cardului de acces se dă pe loc. Locurile de parcare rezervate în acest sistem sunt situate la nivelul 2 al parcării subterane, iar întreg spaţiul este supravegheat în permanenţă de 28 de camere video conectate la un dispecerat propriu.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea