La mulți ani, membrilor CAR Pensionari, născuți luna aceasta!


În luna septembrie, 2.164 de membri ai Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor din Râmnicu Vâlcea își sărbătoresc zilele de naștere. Grigore Răban (foto), președintele unității, le dorește tuturor sărbătoriților viață îndelungată, sănătate și un călduros La mulți ani!
Cel mai vârstnic aniversat are 96 de ani, se numește Radu Roman și este din Râmnicu Vâlcea. La 95 de ani sunt doi sărbătoriți: Ana Buzatu din Pesceana și Ioana Popescu din Muereasca, în timp ce la 94 de ani sunt sărbătoriți: Nicolae Toader din Budești și Ana Puican din Râmnic. La 93 de ani, își sărbătoresc zilele de naștere trei pensionari: Elena Mareș din Bujoreni, Floarea Hera din Păușești Otăsău și Maria Georgescu din Copăceni. Mai sunt șapte sărbătoriți la 92 de ani, cinci la 91 de ani și zece la 90 de ani.