Du-te la...

Curierul de Vâlcea pe YouTubeRSS Feed

28 octombrie 2020

La ei sunt banii dumneavoastră: CNADNR calculează că autostrada Pitești – Sibiu se poate face numai în zece ani!


• în frunte cu directoarea Direcției Tehnice, Marioara Capră, echipa Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România s-a făcut de râs la dezbaterea publică organizată de către Consiliul Județean Vâlcea
• dintre cele cinci variante, Compania favorizează cea care ocolește Râmnicul și obligă la exproprieri, nu cea care trece pe Valea Oltului și presupune 4,5 kilometri de tuneluri pentru care se estimează 12 ani de lucrări

Sala de ședințe a Consiliului Județean a găzduit ,ieri dimineață, o dezbatere publică referitoare la traseul pe care autostrada Pitești – Sibiu îl va avea prin Vâlcea. După cum vă informam și în edițiile precedente, Compania a lansat nu mai puțin de cinci variante: Secțiunea 1 (10,3 km) Sibiu – Boița și Secțiunea 5 (30,7 km) Curtea de Argeș – Pitești, iar în 15.07.2016 pentru Secțiunea 2 (26 km) Boița – Racovița, Secțiunea 3 (20 km) Racovița – Văleni, Secțiunea 4 (29,6 km) Văleni – Curtea de Argeș și Secțiunea 6 DN 73C Tigveni – Râmnicu Vâlcea”.
În frunte cu directoarea Direcției Tehnice, Marioara Capră, echipa din capitală a fost compusă și din Asocierea SPEA Ingegneria Europea SA Milano Italia Sucursala București & Tecnic Consulting Engineering Romania SRL. În fața unei săli arhipline cu parlamentari, primari și oameni simpli, invitații din capitală s-au cam împleticit în explicații și, pe alocuri, chiar au ridicat jenați din umeri când vâlcenii i-au încolțit cu întrebări mai incomode referitoare la detaliile adiacente acestei autostrăzi. Din păcate, faptul că ne întoarcem la nivelul studiului de fezabilitate din anul 2008 este primul semn rău cu privire la realizarea acestei autostrăzi. De fapt, când un kilometru de tunel ajunge la 45 de milioane euro și se înaintează cu un metru liniar pe zi, ajungem la termene halucinante despre finalizarea proiectului. În fapt, cu o liniște total nefirească reprezentanții CNADR-ului au declarat că diferențe de timp dintre variante ar fi de doar doi ani, ceea ce complică și mai mult calculele. Concluzia întâlnirii de ieri a fost una destul de amară: o dezbatere publică aproape inutilă atâta timp cât costurile și durata de execuție a proiectului se dublează de la o variantă la alta și cât Uniunea Europeană și investitorii străini cer cu disperare autostradă mai repede pentru ei și interesele lor, nu pentru salvarea Vâlcii și punerea în valoarea a acestui județ.

Poți comenta aici

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Alte articole de la Politică și Administrație