La complexul muzeal, Măldăreștiul e, din nou, artă!


• toamna, anotimpul ideal pentru artiștii adunați la cule

După cum vă informam și în edițiile noastre anterioare, în perioada 9-19 octombrie 2017, la Complexul Muzeal Măldărești se derulează cea de-a IV-a ediție a taberei de pictură „Măldărești plein-air”. Și anul acesta, frumoasa zonă de la poalele Builei va fi izvor de inspirație pentru alți 10 artiști invitați să surprindă lumina și culorile unei toamne pe plaiuri încărcate de istorie. Este vorba de pensulele pictorilor Gheorghe Coman, Mihai Coțoveanu, Victoria Cornelia Dedu, Victor Dima, Marillena Dumitrescu, Florentina Ionescu, Dumitru Macovei, Minu Movilă și Tanislav Constantin.
După ce vor putea fi admirate la Complexul Muzeal Măldărești în cadrul unei expoziții la al cărei vernisaj va avea loc în ziua de 18 octombrie 2017, ora 13.00, și lucrările realizate cu prilejul acestei ediții vor intra în colecțiile muzeului județean îmbo­gățind astfel patrimoniul cultural al Vâlcii cu noi creații artistice.