La Aniversară Arh. IONEL VITOC – 75


Prieten și colaborator de seamă al ziarului nostru, arh. Ionel Vitoc, director general al redacției unei publicații naționale de mare anvergură – „ORAȘUL” – revistă de cultură urbană, care apare din 2006 în municipiul Cluj-Napoca, trece frontiera celui de-al patrulea sfert de veac al existenței. Frumosul eveniment din viața sa îmi oferă prilejul să-i adresez, în numele colectivului redacțional al cotidianului „Curierul de Vâlcea” și al cititorilor noștri un călduros și frățesc LA MULȚI ANI, cu sănătate, viață lungă cu multe bucurii alături de cei dragi și de prieteni, punându-și, ca și până acum, talentul, pasiunea și marea sa dăruire patriotică în slujba propășirii culturii naționale și a limbii române. Nobilului confrate, alese gânduri de fericire la jubiliara sa aniversare!
Ioan Barbu

Publicăm, în continuare, un articol omagial primit de la scriitorul Constantin Zărnescu, coleg de redacție al minunatului om și prieten Ionel Vitoc, care, totdeauna, a deschis larg paginile revistei  „Orașul” și pentru condeierii vâlceni.

Un strălucit creator de cultură și de artă arhitecturală

După întemeierea Fundaţiei Culturale pentru Protecţia Patrimoniului Cultural Naţional „CARPATICA” (1996), Preşedintele fondator arh. IONEL VITOC a avut extraordinara iniţiativă a afirmării postrevoluţionare a artei şi culturii române, prin eforturi private; şi, astfel, a întemeiat două reviste „urbane”, literar-artistice, „FILARMONIA” (2000) şi „ORAŞUL” (2006), ultima – cu o prezenţă spectaculoasă şi extensivă – până astăzi.
Coborâtor din Nordul României, student eminent la Ins­ti­tu­tul „ION MINCU”, din Bucureşti, arh. Ionel Vitoc a cu­nos­cut, per­sonal, poeţi şi prozatori, azi deveniţi legendari: Ion Ale­xan­dru, Eugen Barbu, Adrian Păunescu, Nichita Stă­nescu, în cadrul unor cunoscute cenacluri, precum: „Nicolae Labiş”, „Fla­căra” şi a scris poezie, a cultivat opinia critică, atât lite­rară, cât şi artistică-plastică; devenind, după 1989, dintr-un „cititor asiduu, profund, sofisticat” – „un publicist”; şi un autor de expresie culturală; „familiar cuvântului, genurilor şi curentelor”, cum îi numeşte pe scriitori Roland Barth.
O ilustrare şi o certitudine a prezenţei scriitoriceşti, pe lângă cea de arhitect, în cazul d-lui IONEL VITOC sunt editorialele, comentariile şi publicistica sa (interviuri, articole, recenzii, mese rotunde, alte articole, închinate unor cărţi, albume, expoziţii de pictură şi sculptură), publicate în revistele Filarmonia şi Oraşul. Astfel este editorialul ORAŞUL din Nr. 3 al revistei ORAŞUL, o parabolă poetică, a artistului, a creatorului, în genere. Iată un fragment cu totul memorabil: „copilul construia, de zor, ceva, pe plajă, pătruns de un mister, care venea dinăuntrul său; şi se materializa într-un pătrat. Ajutându-se doar cu o scoică, săpa şi îşi desăvârşea opera. Săpa ziduri şi turnuleţe – şi ne purta spre istorie, spre omul care trebuie să se păzească de alt om!… Apoi, apa mării nivela totul, iar copilul construia alt castel” etc. Editorialul-parabolă, propus de Ionel Vitoc, ne poartă spre un rafinament şi o ambiguitate metaforică a limbajului „dublu”: „fiecare din noi, am trecut prin acest experiment (al copilului, la marginea Mării), săpând spre începutul umanităţii, aducând, în lumină, cetăţi (ce au fost, cândva: Blidaru, Sarmisegetusa, Napoca, Moigrad, Calatis, Tomis!…”
Alţii sapă, sapă, dar altfel!… Prin acest model de creator (poet, arhitect, arheolog – spirit constructiv – „sapă, frate, sapă, sapă,/ Până dai de stele-n apă!…” (blagian), înţelegem, în plan secund, (şi) „săpăturile…” trădătorilor, rătăciţilor, înşelătorilor ş.a.
Alte editoriale şi articole, pilduitoare şi importante, deschizând revista „ORAŞUL”, sub semnătura arhitectului-publicist: „Mărul ecologic” (Nr. 22/2011); „Ziua noastră mondială” (24/2012), „Oglinda” (31-32/2014), „Cei din urmă” (33/2015), „Acasă” (Nr. 14/2009), relevându-ne o conştiinţă activă, în faţa actualităţii noastre.
*
Există, în cazul publicistului IONEL VITOC, însă, o con­cepţie şi o viziune arhitecturală, despre oameni şi rânduielile sociale, o înţeleaptă credinţă în energiile „creatoare ale României Profunde”. Copilul de odinioară, cu rădăcini în Vălenii Şomcutei Maramureşene, a învăţat, a crescut, s-a format şi s-a afirmat, în ştiinţa Arhitecturii şi urbanismului. El a vitualizat ORAŞUL, ca o structură şi „aglomeraţie, cu o secretă geometrie, de clădiri, instituţii, cetăţi, edificii, balcoane şi turnuri, etaje, esplanade, chiar păduri-parcuri – iar pe el însuşi, pe arhitectul-creator, într-o metaforă poetico-ironică, se vede precum „un om urcând şi coborând, pe nişte scări!”. Ele sunt mitice, nu doar din piatră – ale societăţii, clădirilor, istoriei, politicii – scări „metaforice” ş.a. „Văd trepte care nu coboară spre mine, sau coboară de la mine!… Uneori, nu le văd capetele, alteori nu ştiu dacă urcă sau coboară! Nici început, nici sfârşit! De unde vin? Încotro mă îndrept? Încotro plutesc?… Vreau să mă duc spre ORAŞUL meu! (v. editorialului „Oraşul”, Nr. 6, 2007). În alt articol, o amplificaţie a fixaţiilor şi concepţiilor, extinzând „viziunea urbană”, de la contemplaţia şi „privirea”, din trotuar, spre cea din turn, planor, avion, „Zgârie-Nori”, în alte spaţii geografice, amintindu-ne, profesionist, elevaţia pictorilor şi arhitecţilor, din Renaştere; orizontala – perspectiva cavalieră.
Astfel, creatorul de ­„artă arhitecturală”, Ionel Vitoc s-a trans­format, odată cu editarea revistei „ORAŞUL” şi în autor de expresie cultă, clasică, jurnalist şi reporter; obsesia esen­ţială rămânând un antic topos, devenind municipiu (colonia), odată cu Verona italică – CLUJ-NAPOCA – propusă viitoare capitală europeană (în 2021). Ce trebuie înnoit, restaurat, re-convertit, re-gândit şi inovat, uneori de la zero? „GRAND HOTEL ITALIA”, cel mai important amplasament turistic-complex, din Transilvania, cu 2000 de camere şi al cărui autor este IONEL VITOC – despre care noi înşine am semnat un reportaj senzaţional (în „Oraşul”, Nr. 18, 2008), schimbă potenţialul turistic al oraşului.
În eseul politic Nici un cetăţean să nu fie indiferent, autorul dl. Ionel Vitoc atinge un subtil rafinament al ideilor, din ambiguitatea (uneori suprapunerea) titlurilor şi simbolurilor „ORAŞULUI” (instituţie a culturii scrise) şi a Oraşului Cluj-Na­po­ca, „capitală” a unui topos străvechi – militară-imperială, po­litică şi istorică; azi, aşteptând promovarea de capitală cul­tu­­rală europeană. „Oraşul” (Cluj) marchează apartenenţa noas­­­tră la un spaţiu istoric şi o societate-etalon europeană. El de­fineşte un conţinut ambiental, în care se vor dezvolta ca­ractere, habitudini – mentalităţi. În care vom trăi. Şi nu con­si­de­ră, afirmă eseistul, că societatea este inertă! Dorim să o provocăm în dezbateri despre planuri de urbanizare, să creăm atitudini, întrebări şi opinii publice”. (Din Oraşul, Nr. 12, 2008).
Arhitectul şi publicistul IONEL VITOC a călătorit, mult. O parte a familiei trăieşte şi activează în Statele Unite şi, astfel, a putut parcurge, la pas, capodopere „arhitecturale”, ale unor megalopolisuri, după cum şi ale unor „armonioase oraşe” clasice europene, precum Parisul, Roma, Veneţia, Milano, Grenoble, Frankfurt şi Viena, Budapesta, Barcelona, Madrid ş.a. A cunoscut şi oraşele din estul Europei: Moscova, Saint Petersburg, Talin, Riga, Cernăuţi, Odesa precum şi din de­păr­­tata Asie: Beijing, Shanghai, Seul şi multe altele. Di­ver­si­ta­tea, numită armonioasă, prin frumuseţe tradiţională, cla­sică, afirmă Ionel Vitoc, reprezintă „stări” percepute, simţite şi intuite, din variate unghiuri, tinzând către o raportare şi re­prezentare-etalon, europene. În oraş, întâlnim: piaţa co­lec­tivă (agora) şi domeniu privat; speranţă şi dezamăgire, urcuş şi prăbuşire, adăpost al familiei şi vulnerabilitate; hrană şi foa­me, îmbogăţire – ori reversul ei, „subzistenţa”! Scopul vieţii este libertatea!… În oraş reîntâlnim filosofii, poeţii, arhitecţii, scrii­torii, pictorii, muzicienii!… Oraşul este platforma de for­ma­re şi lansare – pentru economişti şi avocaţi, ingineri şi politicieni. În ORAŞ se înalţă monumente ale împlinirii, piedestale, – unor personalităţi ilustre, celebrând triumfuri – onoarea, diverse realizări! etc.
Aproape după finele fiecărui voiaj al său, în lume, arhitectul Ionel Vitoc utilizează o străveche expresie-meta­foră, sinonimică ideii de Patrie, pentru orice călător hotărât şi înţelept, precum, odinioară, scriitorul Dinicu Golescu al nostru, la Viena: „ACASĂ!… ACASĂ!…”.
Întoarcerea acasă!… „Te duci” – dar te şi întorci! Revii la matcă! ACASĂ!
În holurile imense, ale unor aerogări, precum „Kenedy”, la New-York, arhitectul-reporter „vizualizează” spaţiile interioare, uriaşe, „care-l copleşesc”, până la teamă. Există o stranie „relaţie”, între mişcarea haotică şi neliniştitoare, din vastele „săli de aşteptare americane şi calmul cu care se mişcă, se îndepărtează, aeronavele, pe piste”. Apoi, reporterul Ionel Vitoc continuă: „Măsurăm cu ochii distanţele, întinderile, înălţimile!… Este normal să fie atât de mari?… Cine stabileşte ce este mic, firesc sau mare?… Cine calculează şi stabileşte ce este aproape şi departe?…”
Poate că, aici, arhitectul şi publicistul Vitoc s-a gândit la „omul vitruvian”, clasic, la gândirea şi concepţia altor vremuri, despre „grandios”, „,măreţie imperială”, despre „gigantismul arhitectural”. Însă, ispita finală a voiajului, peste Ocean, este expresia: „Acasă!… Întoarcerea – Acasă! – în Patrie! Aşa cum grecii vechi strigau: „Thalassa!…”(v. Nr. 2, 2009).
În alte articole, editoriale, precum Criza (Nr. 26, 2013); Gaura neagră (Nr. 1-2, 2010); Gândire parlamentară (Nr. 21, an 2011); Aleşi fără a fi aleşi (Nr. 25, an 2012); Nimicul cotidian (Nr. 22, 2014); Se vinde limba română (Nr. 3, an 2010) simţim, din plin, nu doar sugerat, fin, printre rânduri, „dezamăgirile şi deziluziile cetăţeneşti”, surprinse jurnalistic: mizeria Tranziţiei, inechităţile, corupţia şi sărăcirea oamenilor, pauperizarea, şomajul, confuzia (asupra noastră înşine, ca români), justiţia „oarbă” etc.! „În limbajul nostru televizat, co­ti­dian, limba literară s-a manelizat! Acasă, nu mai poţi să spui: „– Sunt român”, nici asta, fiindcă eşti etichetat ca fiind naţionalist! Afară, în lume, îţi este ruşine să spui de unde eşti!… Care sunt, oare, interesele? De ce? Ale cui sunt? Acasă – se pustieşte (plecându-se la lucru prin toată Europa). Afară – ne asimilăm. Ce mai rămâne?”. Şi editorialistul conchide, extrem de crud-ironic: „A mai rămas să se mai vândă doar limba română!…” (Nr. 3, an 2010).
„Om vitruvian”, arhitect de seamă, jurnalist, dl. Ionel Vitoc e o personalitate publică influentă, cu o solidă cultură clasică latină. Domnia sa a memoriat, din studenţie, cel mai cunoscut vers al lui Ovidiu, scris la Tomis, despre locul natal, despre Ţară – iar, astăzi, desprePatria profundă:
„Cu ce-i vrăjeşte, oare, pe toţi ţărâna ţării
Încât să nu mai poată, nimeni de-a pururi, să o uite?!”
Cum Patria profundă, românescă este locul de naştere (şi) al unor etnii, mai vechi, sau mai noi, trebuie să ne rea­min­tim, să reexaminăm, spre a încheia, tot o idee-cardinală, latină a părintelui ştiinţei politice, Machiavelli, despre Popor (Majoritatea) şi diversele etnii (minoritari)!… „Legea” aceasta s-a numit, prin secole: Majestatea Majorităţii – Majestatea Po­porului! Mai târziu: Majestatea Naţiunii, după influenţa unor curente, concepte, chiar revoluţii. „Omenirea, afirmă Nicolo Machiavelli,  e formată din supuşi credincioşi şi cinstiţi, care ră­mân, mai întotdeauna săraci; alteori din infideli obraz­nici, vi­sând să scape de orice obligaţii; iar alteori, din ne­ho­tărâţi, anar­hici şi oameni necinstiţi ori vagabonzi, puşi pe tâl­hă­rii. Opiniile minorităţii nu capătă importanţă, decât atunci când ma­joritatea, în cumplite epoci, nu mai ştie pe ce să se rea­zeme. Pân’ ce apele se întorc, între maluri, înapoi la matcă”.
Întoarcerea la „a-i asculta pe cetăţeni”. „Presiunea celor din stradă”; Ieşirea, dintr-o „îndelungă confuzie” etc., sunt idei, folosite de publicistul Vitoc, în articolele: „Dileme”, „N-avem dirijor…” ori „Ziua noastră mondială” (Nr. 2-7, 2008).
Libertăţile de expresie, după 1989, şi excepţionala sa iniţiativă, privind arta, cultura, Patrimoniul Naţional au făcut ca dl. Ionel Vitoc să activeze, atât ca arhitect de seamă, cât şi ca scriitor, comentator şi publicist. Editorialele şi articolele sale aparţin unui intelectual polivalent, prodigios şi onest; şi, precum suntem obişnuiţi să afirmăm, când întâlnim români „descălecând” din Nordul nostru cel fabulos – unui PATRIOT; unui nou model de a fi patriot, la tine, acasă, nu în Lume, nu afară, după educaţie, formaţie, împliniri, înfăptuiri – toate concepte greco-latine.
Constantin Zărnescu