Juniorii republicani de la CSM au obţinut victorie şi remiză în meciurile amicale


„Viperele mici”, aşa cum sunt alintaţi componenţii lotului de juniori republicani al CS Municipal Râmnicu Vâlcea, s-au descurcat foarte bine în meciurile amicale disputate în pauza de iarnă. Conform infor­maţiilor prezentate pe site-ul oficial al clubului din Parcul Zăvoi, elevii antrenorului Alexandru Ciobanu au susţinut două partide amicale, ambele în compania unor formaţii ce activează în Liga a IV-a vâlceană. În primul joc, tinerii fotbalişti au remizat contra călimăneştenilor de la Cozia, una dintre cele mai puternice echipe ale Seriei Nord, scor 0-0. Apoi, în cel de-al doilea amical, juniorii republicani au reuşit o victorie spectaculoasă în faţa campioanei en-titre a judeţului nostru, Flacăra Horezu, scor 3-2. Antrenorul echipei râmnicene a început ambele meciuri cu aceeaşi distribuţie, primul unsprezece prezentându-se în felul următor: Prvulovic – Lazăr, Rizea, Bratu, A. Marin, Văcaru, Piscanu, M. Ion, Petrescu, Bleoţu, Mihalcea. Pe parcursul jocurilor, pe teren au mai intrat: Văduva, Neacşu, Dumitrică, Roşianu, Horumbă, Aldescu şi Preda.

Antrenorul Ciobanu, mulţumit de evoluţiile elevilor săi
„Băieţii au răspuns bine la efortul depus în această pauză competiţională. Am început şi jocurile amicale, am jucat două meciuri în compania unor formaţii bune din Liga a IV-a, Flacăra Horezu fiind şi campioana judeţului. Vom mai avea încă două partide până la reluarea campionatului, cu LPS Slatina şi CS Şirineasa. În meciul cu Flacăra Horezu s-a văzut progresul echipei, am întâlnit un adversar puternic, care îşi merită statutul de lider al a clasamentului. Mai este mult de muncă, dar suntem pe un drum bun. Faptul că tehnicianul principal de la echipa de seniori, Alex Pelici, îi supervizează mereu pe juniori cred că îi motivează pe băieţi să se mobilizeze la maximum. Noi am folosit în aceste partide doar juniori, fie că sunt juniori A, fie că sunt juniori B”, a declarat Alexandru Ciobanu, antrenorul echipei de republicani a CS Municipal.

Posting....