Jery Buşe de la Horezu, încă o pierdere pentru PSD


• Sărdărescu este candidatul social-democraţilor în lupta pentru primăria din capitala ceramicii româneşti

Un sondaj de opinie realizat recent la comanda PSD în oraşul Horezu a certificat ceea ce „Curierul” a scris de mai bine de-o lună. Fostul şef al Poliţiei Vâlcea, Nicolae Sărdărescu, va candida pe lista comună PSD-UNPR pentru Primăria Horezu. Conform sondajului, Sărdărescu este „cap la cap” cu actualul primar Ilie Fârtat, care va candida din partea PNL la scrutinul din iunie.
Acest sondaj comandat de PSD a făcut şi o „victimă” chiar în rândul social-democraţilor: consilierul judeţean Jery Buşe, reprezentantul zonei Horezu în CJ, părăseşte partidul! Nemulţumit că nu va fi desemnat candidatul PSD-UNPR pentru Primăria Horezu, Buşe se îndreaptă spre ALDE, cel mai probabil.