Jandarmii au intervenit pe străzile din Drăgășani. Au fost sprijiniți de militari


Prin intermediul unui comunicat de presă, Inspectoratul Județean Vâlcea a anunțat că oamenii din cadrul acestei instituții acționează permament în sprijinul cetăţenilor, controalele pe care le efectuează având un rol preventiv. Astfel, echipajele de jandarmi din cadrul Acţiuni Speciale şi Intervenţie Antiteroristă au desfăşurat, luni-seară, pe raza municipiului Drăgăşani, mai multe acţiuni pentru respectarea prevederilor ordonanţelor militare în vigoare. Concluziile jandarmilor după desfășurarea acțiunii au fost că drăgăşenenii au înteles şi respectat restricţiile din această perioadă dificilă, nefiind aplicate sancţiuni contravenţionale. În sprijinul jandarmilor au acţionat forţe de ordine din cadrul Poliţiei Municipiului Drăgăşani şi militari aparţinând Centrului de Instruire „Panait Donici” Vâlcea.
• Material realizat cu sprijinul Inspectoratului Județean de Jandarmi Vâlcea