Investițiile de pe DC 13 Sălătrucel, spre final


Cât de curând, va avea loc recepția lucrărilor realizate pe DC 13 Sălătrucel, investiție realizată pe OG 28. Potrivit declarației edilului Nicolae Sima (foto), este vorba despre amenajarea rigolelor și a semnelor de circulație: „În curând, se va efectua recepția lucrărilor. S-au realizat rigolele, marcajele. Investiția este realizată pe OG 28”.
În ceea ce privește asfaltarea drumurilor și construirea unui pod, proiectul este în faza evaluării ofertelor. Pentru fiecare obiectiv în parte există etape, câte 10-12 firme înscrise. Investiția se realizează cu fonduri europene, iar valoarea depășește 800.000 euro.