Întâlnire extraordinară a consilierilor locali din Râmnic. SE MODIFICĂ STATUL DE FUNCȚII al Direcției de Asistență Socială


Vineri, 18 septembrie 2020, de la ora 10.00, consilierii municipali ai Râmnicului sunt convocați în ședință extraordinară de Consiliu Local. Întâlnirea se va desfășura la Filarmonica „Ion Dumitrescu” din municipiu (Sala Lahovari din Calea lui Traian nr. 138 B).
Convocarea va avea în vedere prevederile Ordonanțelor militare nr. 1, nr. 2 și nr. 3 cu privire la măsurile de distanțare socială și a respectării condițiilor igienico-sanitare, urmând ca la accesul în sală să fie disponibile dezinfectant și măști de protecție. De asemenea, se va urmări permanent păstrarea distanței recomandate de 1 m – 1,5 m față de ceilalți participanți, locurile urmând a fi prestabilite corespunzător.
Ședințele comisiilor de specialitate se vor desfășura în sala de ședințe a Primăriei municipiului, cu cel puțin o zi înaintea ședinței Consiliului Local, la ore diferite pentru fiecare comisie, astfel încât să se respecte condițiile de distanțare socială, urmând ca procesele-verbale și consemnarea avizelor să se redacteze în formă scrisă pe baza înregistrărilor din cadrul ședințelor respective, realizate prin intermediul sistemului audio existent în sala de ședință a Primăriei.

 

Proiectul ordinii de zi a ședinței extraordinare

 

1.Proiect de hotărâre privind aprobarea Studiului de fundamentare pentru stabilirea soluțiilor optime de gestiune a serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local din municipiul Râmnicu Vâlcea, precum și a documentației de atribuire.
2.Proiect de hotărâre privind rectificarea bugetului de venituri proprii și subvenții al instituției Sport Club Municipal pentru anul 2020.
3.Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Direcției de Asistență Socială.
4.Proiect de hotărâre privind modificarea statului de funcții al Teatrului Municipal Ariel Râmnicu Vâlcea, începând cu data de 01.10.2020.
• Biroul de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea