Închiderea bazei cu apă sulfuroasă, în atenția deputatului Lovin


Prin intermediul unui comunicat de presă, deputatul Dumitru Lovin atrage atenția asupra unei probleme apărute în stațiunea Băile Olănești. Conform celor declarate de parla­mentarul vâlcean, mai mulți repre­zentanți ai administrației publice din stațiune au semnalat neajunsul cu care se confruntă activitățile turistice din Olănești după închiderea bazei cu apă sulfuroasă, unul dintre cele mai importante puncte de atracție din zonă.

Lovin a expus problema colegilor din Parlament

„Din cauza Agenţiei Naţionale pentru Resurse Minerale, care nu a demarat procedurile de licitare a exploatării sondei F1007 bis, cea care alimentează cu apă geotermală respectiva bază, aceasta stă închisă de aproape doi ani de zile. Întrucât se apropie sezonul estival, iar turismul din zonă depinde foarte mult de funcţionarea tuturor bazelor de agrement, am depus o interpelare la cabinetul primului ministru Sorin Grindeanu prin care i-am solicitat să prezinte punctul său de vedere cu privire la situaţia prezentată mai sus şi să ia măsurile care se impun”, a transmis deputatul vâlcean. De asemenea, Dumitru Lovin a expus neajunsul colegilor din Parlament în speranța că se va identifica o soluție viabilă într-o perioadă optimă de timp.