ÎNCEPE ASFALTAREA! Restricții de trafic pe o stradă din Râmnic


În cadrul programului „Lucrări de întreţinere şi reparaţii curente ale infrastructurii rutiere”, luni, 7 septembrie 2020, va începe reabilitarea străzii Maior V. Popescu, între bulevardul Tudor Vladimirescu şi strada Gib Mihăescu. Lucrările se vor desfășura pe o perioadă de aproximativ două săptămâni şi nu vor impune restricţionarea completă a traficului, acesta urmând să se desfăşoare alternativ, pe câte o bandă de mers. Aceasta este cea de-a 14-a arteră de circulaţie reabilitată (complet sau parţial) în baza programului investiţional demarat în această primăvară, pe lângă numeroase asfaltări ale unor sensuri giratorii intens circulate.
• Material realizat cu sprijinul Biroului de Presă al Primăriei Râmnicu Vâlcea

Posting....