Incendiu la trei pubele de gunoi din Râmnic


Duminică, 8 martie, la ora 14.59, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „General Magheru” Vâlcea au fost solicitați pentru stingerea unui incendiu produs în Râmnicu Vâlcea, pe strada Calea lui Traian, la o gheenă de colectare a deșeurilor menajere, amplasată într-o cameră de ventilație a unui bloc de locuințe.  Până la stingerea incendiului, au ars trei pubele aflate în proprietatea societății de colectare a deșeurilor menajere. La scurt timp de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage și la alte bunuri din apropiere. Cercetările preliminarii arată că incendiul s-ar fi declanșat în urma aruncării unei țigări aprinse de către o persoană necunoscută.