În week-end, galicenii petrec cu Angelica Stoican


• în contextul zilelor localităţii, va avea loc Festivalul Cultural „Teodosie Rudeanu”

Primăria şi Consiliul Local din Galicea, în frunte cu edilii Ion Năfliu şi Florea Udrea (foto jos), organizează o nouă ediţie a zilei acestei localităţi, la care sunt invitaţi vâl­cenii de pretutindeni. În colaborare cu Direcţia Judeţeană pentru Cultură şi Patrimoniu Vâlcea, Centrul Judeţean pen­tru Conservarea şi Valorificarea Tradiţiei şi Creaţiei Popu­lare, alături de Şcoala Gimnazială Galicea, Parohia Galicea şi Fundaţia World Vision, oficialităţile locale organi­zea­ză, sâmbătă, şi cea de-a XIII-a ediţiei a Festivalului Cultural ce poartă numele marelui logofăt Teodosie Rudeanu.
Seria interesantelor evenimente derulate în Galicea va debuta sâmbătă, de la ora 13.00. Atunci, la Schitul Flă­mânda, actualmente biserica Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel, din satul Valea Râului, vor avea loc slujba de pomenire şi parastasul familiei marelui logofăt Teodosie Rudeanu şi cuvântul duhovnicesc al preotului paroh Ion Ungureanu. La 14.30, se va deschide simpozionul Corul „Vocea Topolo­gu­lui”, iar invitaţii vor susţine alocuţiuni şi discursuri. Simpozio­nul la care facem referire se va desfăşura în sala căminului cultural din centrul localităţii Galicea. Anul acesta se împlinesc 394 de ani de la trecerea la cele veşnice a „celui mai profund om de sfat dintre boierii de pe atunci”, Teodosie Rudeanu, aşa cum îl numea Bogdan Petriceicu Haşdeu.
udreaDuminică, încă de la primele ore ale zilei, copiii vor fi cei care vor da startul activităţilor. La şcoala gimnazială din centrul localităţii se vor desfăşura nu mai puţin de patru concursuri pentru elevi: „Sport pentru sănătate”, „File de istorie”, „Sanitarii Pricepuţi” şi „Românism şi Ortodoxie”. Apoi, cu începere de la ora 09.30, stadionul Topologul va găzdui concursuri sportive interşcolare la care vor lua parte elevi din mai multe localităţi: Galicea, Olanu, Nicolae Bălcescu, Şirineasa, Dănicei, Stoileşti, Mihăeşti, Drăgoeşti, Scundu, Ioneşti, Popeşti, Băbeni şi Prundeni. De asemenea, tot duminică, în piaţa agroalimentară se va desfăşura un târg, la care va fi prezentat şi un moment cultural-artistic susținut de elevii de la cele trei şcoli din Galicea: Galicea, Bratia Deal, Cocoru, precum şi de copiii de la grădiniţă. La ora 13.00, atenţia se va muta spre scena din Parcul Zăvoi, acolo unde va fi prezentat un program artistic, iar de la ora 15.00, vor avea loc discursuri susţinute de oficialităţile locale şi de către invitaţi. Ulterior, după ora 17.00, spectacolul folcloric va da startul distracţiei, invitata de onoare la Ziua Comunei Galicea fiind nimeni alta decât cunoscuta Angelica Stoican.

Toţi vâlcenii sunt invitaţi la eveniment!

Înaintea debutului numeroaselor activităţi organizate în comuna Galicea, viceprimarul localităţii, Florea Udrea, a făcut cunoscut faptul că toţii vâlcenii sunt invitaţi la aceste evenimente. „Îmi doresc să avem parte de cât mai mulţi participanţi la zilele localităţii noastre şi toată lumea să se simtă bine. Pot spune fără să exagerez că aşteptăm vâlcenii de pretutindeni să vină şi să petreacă momente minute alături de noi, la Galicea. Sper să ne ajute Dumnezeu şi să avem parte şi de vreme bună. Pot să vă mai spun că Festivalul Teodosie Rudeanu poartă cu sine o iniţiativă luată în urmă cu 13 ani, având ca scop promovarea marelui om politic, logofăt, cronicar şi ctitor de lăcaşuri sfinte. Totodată, încercăm să realizăm un proiect turistic pe Valea Topologului, având ca puncte de atracţie locurile în care au trăit două mari personalităţi din istoria noastră, Teodosie Rudeanu şi Nicolae Bălcescu. Şi mă refer aici şi la obiectivele de patrimoniu Muzeul Memorial Nicolae Bălcescu din comuna cu acelaşi nume şi Fostul Schit Flămânda din satul Valea Râului”, ne-a declarat Florea Udrea, viceprimarul comunei Galicea.